Salvat de medicii orădeni printr-un tratament folosit în premieră în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În premieră națională la Oradea un pacient cu atac cerebral ischemic a fost salvat printr-un tratament experiemental, folosit până în prezent doar peste graniță. Medicii care s-au ocupat de caz spun că nu este vorba de un tratament miraculos ci doar de un experiment reușit. Bărbatul și-a revenit ca prin miracol în doar două ore și în aceeași zi a fost capabil să plimbe prin salon și chiar să dea o mână de ajutor celorlalți

Ioan Badiu a ajuns de urgență la Spitalul Județean Oradea, cu atac cerebral ischemic. Omul a leșinat în timp ce lucra în grădină și a avut șansa de a fi transportat la spital în timp util. Doctorii orădeni i-au salvat viața și l-au scăpat de repercursiunile crizei aplicându-i, cu acordul familiei, un tratament experimental. Bărbatul și-a revenit ca prin miracol în doar două ore și în aceeași zi a fost capabil să plimbe prin salon și chiar să dea o mână de ajutor celorlalți pacienți din cameră.

Salvat la timp

Când a ajuns la urgențe, Ioan Badiu era în stare gravă. "Pacientul avea paralizie pe partea dreaptă și nu putea vorbi", explică Borcea. "După ce i-am aplicat tratamentul simpotmele au remis în aproximativ o oră, iar în următoarele zile nu au existat complicații", susține medicul.

Ioan Badiu nu-și amintește exact cum a ajuns la spital. "Lucram în grădină așa cum fac în fiecare zi. Am văzut negru în fața ochilor și am căzut", spune bărbatul. În schimb, își amintește că la spital auzea doctorii vorbind despre un tratament în premieră. "Eram conștient de ce se întâmplă în jurul meu, dar nu puteam vorbi. Doctorii au întrebat-o pe nevasta mea dacă este de acord cu experimentul. Singurul lucru la care mă gândeam este că nu vreau să ajung o legumă, o povară pentru cei din jur.

Află mâine în ziarul Adevărul care este tratamentul
aplicat în premieră națională la Oradea și cum și-a revenit
pacientul

Mai multe pentru tine:
Prințul William și Prințesa Kate au uimit în ”Saint Tropez-ul pârtiilor”: „Asta e adevărata lor față”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete