Salvamontiştii din Bihor au intervenit pentru recuperarea unui tânăr care a căzut în gol opt metri şi a rămas blocat pe un prag

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Salvamontiştii din Bihor au intervenit, sâmbătă, pentru recuperarea unui tânăr care a căzut în gol opt metri şi a rămas blocat pe un prag.

”Nu departe de Aleşd, pe un versant calcaros abrupt care străjuieşte valea Şinteului, se află ruinele cetăţii medievale Piatra Şoimului. Despre cât de dificil de cucerit era această cetate a aflat-o pe pielea lui un bihorean, de 24 ani, pasionat de istorie locală care, în timp ce vizita ruinele, a alunecat şi a căzut circa 8 etri, într-un vâlcel abrupt care se deschide la baza zidului de piatră, rămânând blocat pe un prag”, a transmis, sâmbătă, Salvamont Salvaspeo Bigor.

Salvamontiştii au precizat că însoţitorul tânărului a apelat imediat la 112 pentru a cere ajutor.

La faţa locului au intervenit salvatorii montani din cadrul Serviciului Judetean Salvamont-Salvaspeo Bihor care asigură permanenţa in zona Defileului Crişului Repede si un echipaj EPA-SMURD de la Aleşd.

”Salvatorii au constatat că tânărul pasionat de istorie a scăpat teafăr, cu uşoare escoriaţii şi vânătăi astfel că a putut fi evacuat folosind un ham special din vâlcel folosind tehnici de coardă, fără a fi nevoie de imobilizare în targă. Tânarul a refuzat transportul la spital”, au mai precizat salvamontiştii.

Aceştia atrag atenţia turiştilor să abordeze cu precauţie zonele expuse unde există pericol de cădere în gol.

Mai multe pentru tine:
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €