S-a ales praful de Alumina, unul dintre puţinele combinate din lume care avea contracte cu Agenţia Spaţială americană

Privatizarea combinatului Alumia, printre puţinele combinate din lume care avea contracte cu Agenţia Spaţială americană, a dus la vânzarea acestuia bucată cu bucată. Dintr-o industrie industrie prosperă, ce oferea mii de locuri de muncă, s-a ales praful. Au rămas doar ruinele de ceea ce odată reprezenta mândria oraşului.

În anul 1965 se deschideau porţile fabricii Alumina, prima platformă industrială din Oradea. În doar 15 ani a ajuns să producă peste 220.000 de tone de alumină, dar, odată cu căderea regimului comunist a căzut şi întreprinderea.

A fost preluată de concernul Ruskii Aluminii prin firma Cemtrade Oradea, care a încercat să o revigoreze, însă producţia s-a oprit pentru totdeauna.

Fabrica din Oradea care preluca bauxită pentru  producerea aluminului era un colos indiustrial.

După 25 de ani  de la revoluţie a rămas mai nimic s-a ales praful la fel şi de miile de locuri de muncă.

“Secretul din spatele unei asemenea întreprinderi era şi buna structură de vânzare făcută la vremea respectivă prin structurile de comerţ exterior ale României. Se adaugă povestea ei la lungul şir a rateurilor în ce priveşte privatizarea”, afirmă Dacian Palladi, consultant în afaceri.

Înainte de construirea acestei uzine s-a realizat o documentaţie pentru ridicarea unui combinat de alumină în diverse zone din ţară. Pentru stabilirea amplasamentului au fost studiate 17 locaţii, fiind supuse analizei: Aleşd-Vadu Crişului, Teiuş-Aiud, Luduş-Târgu Mureş. Ulterior s-a renunţat la acest ultim amplasament şi s-a studiat locaţia Haţeg-Subcetate.

Proiectarea şi dotarea cu utilaje trebuia asigurată de U.R.S.S., ca urmare a unui acord încheiat în 1951 între Republica Populară Română şi Uniunea Sovietică. Din punctul de vedere al investiţiilor, varianta Aleşd părea a fi mai convenabilă, fiind o zonă mai puţin industrializată. După restudieri, s-a renunţat la toate şi s-a ales definitiv amplasamentul Sebeş-Alba. Prin H.C.M 1135/1953 lucrările de proiectare, organizare de şantier şi construcţie s-au eşalonat pe o perioadă de câţiva ani, din 1953-1958, astfel că la sfârşitul anului 1958 să intre în funcţiune întregul combinat, la capacitatea de producţie proiectată. La data când s-a hotărât construirea combinatului de aluminiu, această unitate era una din cele mai mari construcţii proiectată pentru cincinalul respectiv, ridicând probleme economice şi de organizare. Nu s-a ales raţional ordinea de funcţionare, prevăzându-se deschiderea secţiei de electroliză înaintea secţiei de alumină. La acea vreme nu se cunoşteau o serie de particularităţi de prelucrare a bauxitei româneşti, din această cauză mulţi parametri tehnologici de bază erau stabiliţi eronat. Datele cuprinse în documentaţie fiind depăşite ca importanţă, s-a renunţat la construirea combinatului de la Sebeş-Alba şi s-a decis ridicarea uzinei la Oradea şi a celei de la Slatina.

Uzina din Oradea a început să fie construită în toamna anului 1962 pe un teritoriu iniţial de 20 ha. La ridicarea clădirilor ce au compus Uzina de Oxid de Aluminiu s-a avut în vedere locul în cadrul zonei industriale, vecinătatea oraşului.