Revoltă în sistemul medical de urgenţă: peste 30 de medici şi-au scris demisiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce şeful UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea, şi-a depus demisia din funcţie şi peste 30 de medici urgentişti şi 80% din asistenţii medicali s-au solidarizat cu el, primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, a declarat că aşteaptă ca Guvernul să elimine limita de sporuri de 30% pe anvelopa salarială ori să vină cu alte soluţii pentru detensionarea situaţiei din sănătate.

Medicul Hadrian Borcea, şeful UPU-SMURD Bihor şi-a depus demisia din funcţie ca urmare a problemelor salariale apărute în sistemul de sănătate de urgenţă. El a fost urmat de zeci de medici, iar în perioada următoare s-ar putea ca şi asistenţii să ia aceeaşi măsură.

„Toţi medicii îşi depun demisiile. Pe asistenţi am reuşit să-i conving să mai amâne. Medicii îşi vor depune demisiile cu un preaviz până luni, prin aceasta încercând să dea o şansă la rezolvarea situaţiei, la găsirea soluţiilor. Cu modul acesta de salarizare, cu cât eşti mai vechi şi mai bine pregătit cu atât ai sporul mai mic”, a afirmat dr. Hadrian Borcea.

Revolta de la UPU-SMURD Bihor a început vineri, 4 mai, ca urmare a hotărârii de Consiliu Local luată în data de 3 mai, hotărâre ce reduce sporurile salariale acordate urgentiştilor. În urma conflictului declanşat, sâmbătă şi duminică au avut loc mai multe întâlniri între primarul Ilie Bolojan şi medical Hadrian Borcea, una chiar în curtea UPU unde au fost prezenţi medici şi asistenţi, întâlniri care nu au dus la aplanarea conflictului.

“Nu s-a rezolvat mare lucru. Primarul a susţinut acelaşi punct de vedere. Am propus două variante, dar a strâmbat din nas. Am propus să se creeze un fond de stimulente pentru cei cărora li se prăbuşesc sporurile. Ei credeau că şi acela trebuie plafonat la 30%, dar au văzut apoi că nu e neapărat. Vom vedea exact după ce vom avea în faţă calculele. Deocamdată şi-au depus provizoriu demisiile 40 de medici. Pe asistenţi i-am convins. Le-au semnat, dar nu le-au depus”, a mai precizat dr. Hadrian Borcea.

De cealaltă parte, primarul Ilie Bolojan a explicat că a susţinut propunerile de a aplica diferenţiat sporurile, astfel încât la personalul cel mai slab plătit, care nu a beneficiat de majorări, să se acorde sporurile la nivelul maxim posibil; pentru personalul mediu plătit, să se acorde 75% din sporul minim, iar pentru medici, care au beneficiat de majorări serioase, să se aplice un spor de doar 40% din sporul minim.

“Am luat această decizie pentru ca per ansamblu să ne încadrăm în anvelopa de 30% şi pe de altă parte, să putem să respectăm acel angajament să nu scadă salariile niciunui salariat în această lună, subliniez, în această lună, până ce Guvernul va rezolva problema", a afirmat Ilie Bolojan.

Primarul a menţionat că este vorba de o măsură provizorie, luată doar pentru salarizarea pe aprilie şi că, imediat ce Guvernul, în zilele următoare, va lua sau nu va lua o decizie, se vor lua măsuri în consecinţă pe plan local.

"Am considerat că oamenii care sunt mai bine plătiţi în sistemul sanitar pot aştepta o lună de zile să nu câştige cât li s-a spus că vor câştiga pentru că oricum au salarii mari, în aşa fel încât, după bâlbâielile guvernamentale să putem stabiliza lucrurile", a declarat Ilie Bolojan.

Gestul medicului Borcea este considerat de către primarul Bolojan unul "pripit".

"Conducerea Spitalului Judeţean va discuta de la caz la caz demisiile dacă acestea vor fi înregistrate. Eu sper să nu ajungem în astfel de situaţii, mai ales având în vedere nivelul salarial. Eu sper, de asemenea, că cel puţin până când Guvernul va avea o întâlnire cu sindicatul Sanitas şi se aşteaptă să ia o decizie, să nu fie probleme în spitalele din Oradea. Întreaga asistenţă medicală este asigurată, la toate compartimentele", a mai spus Bolojan.
 

Mai multe pentru tine:
Povestea pisicii care a ajuns primar într-un oraș din Alaska: din 1997, s-au perindat la "putere" trei feline leneșe, dar adorabile
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice