Reprezentanții asociațiilor de proprietari și-au spus păsurile, la întâlnirea cu primarul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reprezentanţii asociaţiilor de proprietari din cartierele Rogerius şi Ioşia s-au întâlnit săptămâna aceasta cu primarul Ilie Bolojan, precum și cu experți din diverse direcții ale Primăriei Oradea, pentru a le prezenta problemele cu care se confruntă orădenii care locuiesc la bloc.

„Printre subiectele discutate de către municipalitate cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari se numără obligativitatea organizării adunărilor generale, reabilitarea termică a blocurilor, montarea corpurilor de iluminat la intrarea în blocuri, îngrijirea spaţiilor verzi din jurul acestora și posibilitatea repartizării locurilor de parcare din jurul blocurilor", spune Carmen Cherteș, reprezentanta biroului de presă al primăriei. Cei de la asociațiile de proprietari au aflat care le sunt obligațiile și au primit răspunsuri directe de la reprezentanţi ai Direcției Tehnice, Instituţiei Arhitectului Şef, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, RER Ecologic Service, RAPAS, Companiei de Apă,  Electrocentrale, Poliţiei Comunitare Oradea.

Întâlnirile continuă

 „Municipalitatea va organiza în continuare întâlniri cu reprezentanţii asociaţiilor de proprietari, în vederea optimizării relaţiilor dintre administraţia locală şi asociaţiile de proprietari", anunță Carmen Cherteș.

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model