Puterile miraculoase ale apei de la Mănăstirea Izbuc. Mii de pelerini sunt atraşi de izvorul unic în Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea mai veche mănăstire ortodoxă din Ardeal, cunoscută, în primul rând, pentru izvorul unic în Europa, este luată cu asalt de către pelerine în această zi. Se spune că apa de la izvor ar avea puteri miraculoase şi tot acolo se găseşte un fragment din lemnul Sfintei Cruci. Credincioşii vin să se închine la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, la icoana Mântuitorului pictată de părintele Arsenie Boca, dar şi la moaştele Sfântului Nectarie.

Situată la poalele munţilor Codru Moma, la aproximativ 100 de kilometri de Oradea, pe Drumul Naţional 76, spre Deva, într-un cadru feeric, de munte, încărcat de pioşenie, mănăstirea Izbuc atrage an de an tot mai mulţi pelerini. Aici îşi duc viaţa 20 de călugări şi călugăriţe. Numele de Izbuc vine de la un izvor care se află lângă mănăstire şi care izbucneşte la anumite intervale - izbuc intermitent. Actuala mănăstire a fost construită între anii 1928-1930, si este o mănăstire de călugări.

Hramul Mănăstirii este Sfânta Marie Mare - în ziua de 15 august când atrage un mare număr de vizitatori atât localnici cât şi turişti. Încă din cele mai vechi timpuri, credincioşii de toate religiile fac pe 15 august pelerinaj la Mănăstirea Izbuc, atraşi de miracolul Izvorului Tămăduirii, ale cărui ape nu curg continuu, ci izbucnesc periodic din pământ astfel că după o perioadă de 15 - 20 minute în care este sec, cu un gâlgâit puternic începe să iasă apa care umple un mic bazin de piatră, din care se scurge făcând o cascadă de câţiva zeci de centimetrii înălţime. După circa 2 minute apa încetează să curgă, pentru a reveni apoi după alte 15 - 20 minute. Este vorba de un mecanism tipic de golire prin sifonare a unui bazin carstic, al cărui ritm este impus de cantitatea de precipitaţii.

Ziua de prăznuire a Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu transformă Mănăstirea Izbuc într-un loc de pelerinaj special, un loc al comuniunii de rugăciune pentru mii de credincioşi ortodocşi din Bihor, dar şi din alte colţuri ale ţării. În acest an, de ziua praznicului, Sfânta Liturghie va fi săvârşită de Preasfinţitul Părinte Sofronie, episcopul Oradiei, în sobor de ieromonahi, preoţi şi diaconi, iar la final toţi pelerinii vor fi poftiţi la agapa frăţească.

Fenomenul carstic este consiterat factor de minuni, pe seama lui punându-se vindecări miraculoase. Este cunosct în ţară şi peste hotare, fiind unic în Europa.

"Veneau aici bolnavi din toate judeţele din jurul Bihorului, din Cluj, Satu-Mare, Arad, Hunedoara şi mulţi dintre ei s-au întors după aceea spunând că s-au facut bine şi s-au tămăduit. Am văzut oameni schilozi aduşi cu targa sau căruţa, copii purtaţi de părinţi în spate ori alţii abia umblând sprijiniţi în baston. Oamenii veneau 15 km pe jos, de la gara din Vaşcău. Doamne, multe minuni s-or făcut la acest izvor. Şi n-a secat decât o singură dată, atunci s-a oprit de tot. Era pe vremea ungurilor, cand eram sub ocupaţie austro-ungară. Atunci n-a mai curs şapte ani. S-au aciuat pe lângă el nişte călugări catolici şi-au pus taxa la intrare", spune Ilie Novac, din satul Călugări.

Legenda spune că un copil orb ce se afla într-o zi prin preajma izvorului a auzit susur de apă, iar după ce s-a spălat pe faţă a început să vadă. Datorită acestui izvor, călugării s-au strâns şi au vieţuit în acest loc. Documentele mărturisesc că încă din secolul 11-12 au existat călugări care au vieţuit în acest loc.

Totodată, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, o copie a icoanei de la muntele Athos, atrage mii de pelerini. Icoana făcătoare şi-a găsit locul la Izbuc de când mănăstirea s-a reactivat în anul 1928.

“Ea este aducătoare de multă pace şi foarte mulţi credincioşi se roagă înaintea ei. Cei care nu au copii, Maica Domnului le dăruieşte copii”, ne-a mărturisit Arhimadrit Mihail Tărău-stareţul mănăstirii Izbuc
Izbucul de la Călugări avea în trecut faima de a prezenta un ritm dublu, o erupţie de 2 minute urmată de o pauză de 15 - 20 minute, o nouă erupţie de 2 minute urmată de o a doua pauză de astă dată de 2 ore, care s-a pierdut acum, prin deschiderea unei fisuri carstice care scurtcircuitează sifonul intermediar. Dar chiar şi aşa el constituie un interesant şi rar fenomen carstic, fapt pentru care a fost daclarat monument al naturii pus sub ocrotire.

Oamenii n-au găsit nici până azi o explicaţie ştiinţifică a fenomenului de la Izbuc. Bătrânii călugări spun că apa izvorului a vindecat mulţi bolnavi declaraţi de medici incurabili. Mănăstirea Izbuc cuprinde 2 biserici, 2 case, un grajd, iar în apropiere e află o cabană a ocolului silvic din Hălmagiu. Pelerini care doresc să se cazeze la mănăstire o pot face gratuir cu o singură condiţie, să participe la sfintele slujbe alături de călugări.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Regulile dure ale palatelor orientale sunt de neînțeles. Fiul Reginei Noor e ținut captiv din 2021!
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”