PSD, principalul beneficiar al „ordonanţei traseiştilor“, în Bihor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioan Mang

12 primari bihoreni şi peste 60 de consilieri au trecut la PSD Bihor beneficiind de "ordonanţa traseiştilor". Potrivit şefului PSD Bihor, toţi vor avea parte de acelaşi tratament.

S-a încheiat perioada traseismului politic. Unele partide au câştigat noi membri, în timp ce altele au mai pierdut dintre susţinători. În judeţul Bihor, de departe, cel mai câştigat este PSD-ul. Potrivit preşedintelui Ioan Mang aproape 15  primari au migrat spre formaţiunea roşie, în timp ce numărul consilierilor este de peste 60.

Se ştie că din PDL a plecat Arsenie Maroşan din Balc, Mihai Faur din Husasău de Tinca, Aurel Popa din Săcădat, Gheorghe Huple din Ciumeghiu, Aurel Ille din Tărcaia, Sorin Sarca din Borod, în timp ce din PC Paul din Lăzăreni, iar din Teodor Matica din Avram Iancu.

" Eu nu pot decât să-i felicit pe cei care au făcut acest pas şi să-i asigur că vor fi trataţi la fel cum sunt trataţi toţi primarii şi consilierii PSD”, a precizat Ioan Mang

Dezertări au avut loc şi la nivelul Consiliului Judeţean ori la nivelul Consiliului Local Oradea. Astfel, consilierii judeţeni Dorel Dume, fost PDL, Alina Popa şi Vasile Petruţ foşti PPDD au profitat de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 55/2014, la fel cum a făcut şi consilierullocal orădean Adelina Coste, fost membru PDL.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Ingredientul care îți îmbolnăvește creierul, dacă îl consumi după masă
Noile imagini cu Kate Middleton ne întristează: e dureros s-o vezi cât a slăbit. Picioarele au ajuns la fel de subțiri ca mâinile
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Mihai Trăistariu o face praf pe Andreea Bălan după ce aceasta a ajuns în juriul Eurovision! „Nu ar trece nici de preselecții dacă ar concura!”
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Un colos se retrage definitiv din România. Toate magazinele au fost vândute, iar transferul către noul proprietar a început