Profesori pe post de „dactilografi“, la proba scrisă la limba română

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un orădean şi-a susţinut astăzi examenul scris la limba şi literatura română, fără să scrie un rând, el însuşi. El i-a dictat doar unui profesor, care a notat conştiincios răspunsurile sale la subiectele de bacalaureat. Cazul orădeanului a fost unul special, bazat pe faptul că tânărul are mână în ghips, în urma unui accident de muncă.

Orădeanul Cosmin Chioran, în vârstă de 20 de ani, a terminat liceul la seral în luna iunie a acestui an, iar luni s-a prezentat la proba scrisă la limba română, cu mâna în ghips. În urma unui accident petrecut în timp ce lucra la construcţia drumului spre Padiş, tânărul s-a ales cu o mână ruptă, motiv pentru care Inspectoratul Şcolar Bihor a trebuit să găsească o soluţie, pentru ca acesta să-şi poată susţine examenul scris luni. Aşa se face că timidul tânăr a ajuns să-şi dicteze lucrarea unui profesor, hotărât să-şi ia bacalaureatul, pentru a se putea înscrie la o şcoală postliceală în domeniului comerţului, având în vedere faptul că este hotărât să renunţe la munca în construcţii. „Este foarte greu să lucrezi în construcţii, de aceea voi face tot posibilul să-mi iau bacalaureatul acum. Nu vreau să mai ajung să pice bolovani pe mine, cum s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni", a spus Cosmin Chioran.

Supravegheat în timp ce dicta

Ramona Bacter, preşedinta comisiei de examinare de la Colegiul Tehnic „Mihai Viteazul" din Oradea, unde a a dat examen Cosmin Chioran, a declarat că situaţia tânărului orădean reprezintă un caz special. „Candidatul şi-a susţinut examenul într-o sală separată, cu trei asistenţi, dintre care doi l-au supravegheat şi unul a scris ce i s-a dictat. Totul a fost înregistrat, cu ajutorul a două camere de supraveghere", a precizat Ramona Bacter, care este şi purtător de cuvânt la Inspectoratul Şcolar al Judeţului (IŞJ) Bihor. Potrivit acesteia, cazul lui Cosmin Chioran nu a fost singular în judeţ, un alt elev cu mâna în ghips susţinându-şi examenul scris la limba română, în aceeaşi manieră, la centrul de examinare „Unirea" Ştei.

Tentative de copiere

Dorel Luca, inspector general la IŞJ Bihor, a declarat că peste 2.000 de bihoreni au fost înscrişi la examenul de limba şi literatură română de luni şi că astfel de cazuri speciale, precum cel al lui Cosmin Chioran, au fost semnalate şi în prima sesiune a bacalaureatului. Paisprezece candidaţi au fost daţi afară din sala de examen, fiindcă au fost prinşi încercând să copieze.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Profesoarele au ajuns să se roage de părinți să nu le aducă nimic de 1 și 8 martie: „A ieșit o semi ceartă, că nu au cum, că văd alții de la alte clase și ce o să zică lumea”
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Ce pătimeau prințesele din cauza apetitului sexual ieșit din comun al lui Sarah Ferguson. A fost o mamă de coșmar
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Interviu Verginia Vedinaș, deputat SOS: „În cariera politică, deciziile grele sunt frecvente”