Procesoman trimis în judecată, după ce a acuzat magistraţii bihoreni de abuz în serviciu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un bihorean în vârstă de 65 de ani, student în anul trei la o facultate particulară de ştiinţe jurdice, a fost trimis în judecată, pentru denunţare calomnioasă. Procesomanul, originar din localitatea Popeşti - Voivozi, depusese plângeri penale împotriva mai multor magistraţi, funcţionari publici şi poliţişti.

Potrivit informaţiilor transmise de către Dorel Moţiu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă  Tribunalul Bihor, bihoreanul în vârstă de 65 de ani, din localitatea Popeşti - Voivozi, a fost trimis în judecată, pentru denunţare calomnioasă, după ce un judecător de la Judecătoria Marghita a depus o plângere la Parchet, împotriva sa.

Nemulţumit

În luna august 2010, la Judecătoria Marghita, judecătorul respectiv a pronunţat o sentinţă civilă în legătură cu care inculpatul a fost nemulţumit, formulând împotriva magistratului judecător o plângere penală, la Serviciul Teritorial Oradea al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, şi solicitând cercetarea magistratului pentru de abuz în serviciu, contra intereselor persoanelor.

Fapta nu exista

„Această plângere a fost soluţionată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea printr-o rezoluţie de neîncepere a urmăririi penale învederându-se că fapta nu există, în acest fel partea vătămată considerând acuza ce îi fusese adusă ca fiind mincinoasă", relatează Dorel Moţiu. În rechizitoriu se mai arată că, în urma cercetărilor efectuate, s-a constatat că inculpatul a depus plângeri penale şi împotriva altor magistraţi, funcţionari publici şi poliţişti, şi că în sarcina acestuia nu se poate reţine ca circumstanţă atenuantă necunoaşterea prevederilor legale întrucât este student în anul trei la o Facultate de Ştiinţe Juridice particulară.  

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi