PROCES Viceprimăriţa Oradei, acuzată de abuz în funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Magistraţii Curţii de Apel au respins ca nefondată cererea viceprimăriţei Biro Rozalia, de suspendare a executării actului administrativ prin care Agenţia Naţională Anticorupţie o acuză că a închiriat un spaţiu central, la un preţ foarte mic, unei fundaţii în care este membru fondator.

Biro Rozalia, viceprimar de Oradea, riscă în continuare să fie demisă din funcţie, din cauza scandalului izbucnit în luna noiembrie a anului trecut, după ce Agenţie Naţională de Integritate (ANI) a acuzat-o de conflict de interese şi de abuz în funcţie, fiindcă a aprobat închirierea la un preţ extrem de mic a fostei Biblioteci CFR, către Fundaţia Partium, în care ea însăşi se numără printre membri fondatori. Deşi Biro Rozalia a atacat raportul ANI la Curtea de Apel Oradea (CAO), cerând suspendarea intrării în executare a actului administrativ, în urmă cu două săptămâni, judecătorii de la Curtea de Apel Oradea au refuzat să suspende sesizarea ANI. De asemenea, cauza în care Biro solicită CAO anularea raportului, ca fiind nelegal, a fost amânată, pe luna februarie.

Licitaţie „cu dedicaţie“

Raportul ANI o acuză pe Biro Rozalia de faptul că, în 2006, în calitate de viceprimăriţă, a semnat contractul de închiriere a imobilului în care se afla Roma Bar, către Fundaţia Partium, în care este membru fondator, ceea ce reprezintă conflict de interese.  „Începând cu data de 1 februarie 2003, Biro Rozalia este membru fondator al Fundației Partium - Partium Alapitvany. La data de 14 februarie 2006, Primăria Municipiului Oradea, reprezentată de către doamna Biro, a încheiat cu Fundația Partium - Partium Alapitvany, reprezentată prin președintele Lakatos Petru, contractul nr. 54116/14.02.2006, având ca obiect închirierea unui bun imobil situat în municipiul Oradea. La data încheierii contractului de închiriere, conform datelor înscrise în evidenţele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, imobilul nu se afla în proprietatea Municipiului Oradea", se arată în comunicatul ANI, cu precizarea că imobilul a fost trecut în proprietatea oraşului abia în martie 2007. Având în vedere acest lucru, dar şi faptul că licitaţia organizată în 2006 pare să fi fost una „cu dedicaţie", fiind anunţată într-un ziar naţional, la data de 30 decembrie 2005, la ea prezentându-se două organizaţii înfrăţite: Fundaţia Partium şi Asociaţia Tinerilor Maghiari, ANI a dispus sesizarea organelor judiciare competente, dar şi iniţierea demersurilor pentru anularea contractului respectiv. Interesant la acest contract este şi faptul că, deşi Fundaţia Partium ar fi trebuit să plătească o chirie de 150 de lei pe lună, pentru un spaţiu de peste 230 mp, fundaţia nu a plătit un leu oraşului. Mai mult, Primăria Oradea a renovat clădirea, folosind 500.000 de lei din bugetul local. Toate acestea reprezintă, potrivit ANI, „temei pentru eliberarea din funcție, precum şi interdicția de a mai ocupa o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a raportului, ori, după caz, constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementărilor aplicabile demnității și funcției respective".

Explicaţie

Biro Rozalia a explicat situaţia contractului de închiriere cu Fundaţia Partium. „Primăria are în administrare două fonduri de terenuri şi imobile, fondul de stat şi fondul municipiului, care este proprietate privată a municipiului Oradea. Parte din imobilul în cauză, fiindcă vorbim despre două camere şi un antreu, la momentul în care a fost licitat, era în fondul Statului Român. Puteam să-l închiriem sau să-l dăm în folosinţă gratuită, dar nu puteam să-l vindem. Imobilul era în stare avansată de degradare, dar nu am putut să-l reparăm fiindcă nu era în proprietatea municipiului. Prin urmare, în urma unei hotărâri de Consiliu Local, acesta a trecut în proprietatea municipiului şi a fost reparat. Am efectuat reparaţii capitale, iar în vara lui 2011 imobilul a fost predat municipalităţii", a spus Biro Rozalia. Aceasta a subliniat că a semnat contractul respectiv fiindcă primarul lipsea din localitate. „Pe baza contractului de închiriere urma ca administratorul să predea spaţiul chiriaşului, cu proces verbal de predare - primire. Acest act nu a fost încheiat, chiriaşului nefiindu-i predat spaţiul pentru folosinţă nici până în prezent", a mai spus Biro, precizând că procedura urmată de către ANI i se pare „incorectă".

 „Nu am făcut parte din comisia de adjudecare a atribuirii spaţiului de 213,25mp, iar fundaţia nu a utilizat nicio zi spaţiul respectiv", Biro Rozalia, viceprimar Oradea

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete