Primul arbitru român de la Hip Hop International este un orădean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Timp de o săptămână, orădeanul Darius Domocoş a „dansat printre stele", în capitala mondială a jocurilor de noroc. Darius a participat la Campionatul Mondial de Dans Hip Hop International, din Las Vegas (Nevada), eveniment ajuns la ediţia cu numărul zece. În cadrul show-ului din acest an, celebrul Randy Jackson, producătorul emisiunii „America's Best Dance Crew", a primit premiul de Legendă Vie a Hip Hop-ului.

Darius este singurul român care a avut până în prezent onoarea de a participa, ca arbitru, la acest show. „În 2009 Gabriel Chevari, directorul Casei Tineretului Oradea, în prezent şi preşedinte al Hip Hop International România, a avut iniţiativa de a deveni membri HHI. Mai târziu, eu şi Sebastian Demian, co-fondator al HHI România, am obţinut licenţa Hip Hop International pentru România. A fost emoţionant, fiindcă a trebuit să susţinem un interviu cu Howard Swartz, preşedintele HHI, creator America's Best Dance Crew şi American Idol", a povestit Darius Domocoş.

Anul trecut Darius s-a înscris la  cursurile de arbitraj organizate în cadrul campionatului mondial HHI. „Natura instructajului mi-a oferit şansa de a învăţa şi de a sta alături de cei mai mari arbitri, coregrafi şi creatori ai culturii Hip Hop", a spus Darius, care a reuşit să reprezinte România într-o astfel de manieră încât, după doar un an, a fost  invitat să arbitreze Campionatul Mondial Hip Hop International, alături de circa 10 arbitiri internaţionali de mare valoare.

Citiţi despre experienţele unui orădean pe scenele de hip-hop din SUA, în ADS Oradea, săptămânal pe care îl găsiţi la chioşcuri

Mai multe pentru tine:
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Horoscop săptămâna 26 decembrie - 1 ianuarie. Succes total la final de an pentru Scorpioni, schimbare majoră pentru Vărsători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Mesajul de Crăciun al lui Dragoș Dolănescu pentru fratele lui și Maria Ciobanu: „Tata ar fi fericit în Cer dacă...” Cum petrece în Costa Rica: „Nu vor lipsi sărmăluțele”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Charlotte, steaua Crăciunului regal. Superba prințesă de 10 ani a fost în centrul atenției la Sandringham
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice