Primarul Ilie Bolojan caută soluții pentru un trafic fluent în Oradea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Ilie Bolojan a prezentat stadiul lucrărilor care se desfăşoară în Nufărul de-a lungul Pârâului Adona, dar şi stadiul procedurilor necesare demarării lucrărilor la cele două pasaje peste drumul de centură.

Lucrările de amenajare a zonei Adona au fost împărţite între Administraţia Bazinală Ape Crişuri şi Primăria Oradea. Astfel, Administraţia Bazinală a realizat partea de intubare a pârâului, în timp ce Primăriei Oradea i-au revenit lucrările exterioare ce privesc amenajarea de locuri de parcare, iluminatul public, dar şi amenajarea zonelor verzi.

„Întreaga lucrare se întinde de la vărsarea Adonei în Pârâul Peţa şi până la şoseaua de centură. Cel de-al doilea tronson este deja finalizat. Prima etapă a lucrării care vizează porţiunea cuprinsă între Pârâul Peţa şi str. Nojoridului se va finaliza în această lună. Urmează apoi să începem lucrările la tronsonul III. Dorim ca până la sfârşitul anului să demarăm procedura de licitaţie şi pentru  tronsonul IV, astfel ca în vara anului viitor toate cele 4 tronsoane să poată fi gata. La finalul lucrărilor, faţa zonei va fi integral schimbată. Astfel, vom putea intra în Nufărul dinspre grădiniţa nou construită, iar pe str. Leonardo da Vinci nu vom mai permite parcarea", a spus primarul Ilie Bolojan.

În total pe Adona I şi Adona II au fost amenajate până acum aproape 350 de locuri de parcare.

Pasaje supraterane peste centură

„În ceea ce priveşte lucrările la centura municipiului, Primăria Oradea este într-un parteneriat cu Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi. Guvernul României urmează să predea municipiului câteva terenuri de lângă centură. Astfel, doar de la Selgros, municipiul trebuie să preia 600 mp de teren. În şedinţa de Guvern se va aproba preluarea de la Compania Naţională de Drumuri şi Autostrăzi a porţiunii de drum cuprinsă între Oradea şi Nojorid, care va fi reabilitată, astfel că şi intrarea dinspre Arad în municipiu să aibă un carosabil de calitate", a mai precizat primarul Ilie Bolojan.

În luna august, Consiliul Local a aprobat elaborarea documentaţiilor tehnico-economice pentru cele două pasaje peste drumul de centură al municipiului în zona străzilor Nojoridului şi Ciheiului, a rampelor de acces şi a joncţiunii cu drumurile adiacente.

„Pasajele vor face legătura între oraş şi zona nou construită a municipiului, respectiv cartierul Grigorescu. Momentan, lucrăm la proiectele tehnice, urmând ca din primăvară să putem începe lucrările la cele două pasaje. Dorim ca până în anul 2014 să putem desfiinţa actualele intersecţii, astfel ca circulaţia pe centură să devină cât mai fluentă", a completat primarul Ilie Bolojan.

Aceste pasaje subterane vor fi construite din fondurile CNADNR în zona cartierului Grigorescu. Deoarece zona amintită este în permanentă dezvoltare, urmând ca Primăria Oradea să creeze aici Parcul Industrial II, este necesară găsirea unor soluții pentru decongestionarea traficului de pe şoseaua de centură.

Partea superioară de construcţie a pasajelor va fi executată de către CNADNR, iar construcţiile ajutătoare, respectiv rampele şi drumurile de legătură dintre pasaje şi drumurile adiacente vor fi finanţate de municipiul Oradea.