PREMIERĂ Textul autoarei Justine del Corte, dramaturg german de origine mexicană, pe scena teatrului orădean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premieră naţională, pe 1 martie, la Teatrul Regina Maria din Oradea. Trupa Iosif Vulcan va prezenta un text al autoarei Justine del Corte, dramaturg german de origine mexicană.

Este vorba despre cea de-a cincea premieră a stagiunii 2013-2014 – spectacolul ‘Cometa’, de Justine del Corte, avându-l ca regizor pe Radu-Alexandru Nica, la prima colaborare cu teatrul orădean.

“Am venit cu mari aşteptări de la trupa orădeană. În ultimii ani am început să aud lucruri din ce în ce mai bune despre ce se întâmplă aici. Eu, care mai umblu prin ţară, am auzit că a început să devină un teatru foarte râvnit de către tinerii absolvenţi de teatru din ţară, ceea ce este un semn foarte bun,” a precizat regizorul Radu Nica.

El a apreciat deschiderea trupei către experiment, atmosfera ‘armonioasă, dar nu autosuficientă’ şi puterea extraordinară de muncă a actorilor puşi să caute şi să exprime, uneori până la a treia variantă, forma cea mai potrivită a demersului scenic.

Actriţa Mihaela Gherdan a dorit să puncteze că ‘s-a lucrat minunat’ şi speră să fie un un spectacol iubit de public, iar pentru actriţa Anda Tămăşanu, au fost ‘cele mai tari, mai provocatoare şi frumoase repetiţii, care să te ajute să îşi depăşeşti limitele’.

Potrivit regizorului, tema fericirii este un laitmotiv al actriţei Justine del Corte, autoarea textului de largă respiraţie a spectacolului ‘Cometa’. Scris în anul 2012, a avut premiera absolută la Burgtheater din Viena, în regia celui mai jucat dramaturg german la ora actuală, Ronald Schimmelpfennig, care – ‘întâmplător’ – este şi soţul Justinei del Corte.

Directorul artistic al Teatrului Regina Maria, Victoria Balint a menţionat că este un text foarte bun, contemporan, o tragi-comedie, cu umor de calitate, pusă în scenă într-un spectacol complex. Muzica a fost special compusă pentru acest show de către Alex Halka, iar jocul de lumini este asigurat de singurul specialist în lumini, la modul artistic, din ţară, Lucian Moga, şi care va susţine chiar un training cu personalul departamentului de lumini al teatrului.

Pentru acest spectacol a fost căutată o actriţă cu vârsta de peste 60 de ani şi invitată, de la Timişoara, dna Irene Flamann Catalina. Îşi mai dau concursul actorii Mihaela Gherdan, Richard Balint, Anda Tămăşanu, Alin Stanciu, Dania Ţinca, Georgia Căprărin, Corina Cernea, Şerban Borda, George Voinese. Scenografia este semnată de Cristian Rusu, iar coregrafia, Florin Fieroiu.

Mai multe pentru tine:
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online