PORTRET Orădeanul Ovidiu Mihiş este chitaristul copiilor defavorizaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Asistentul social pasionat de chitară conduce o filială a  Fundaţiei „Copiii făgăduinţei“, care are ca scop integrarea în societate a micuţilor cu diferite probleme  sociale. Ovidiu s-a născut la Oradea, unde a practicat timp de patru ani sport de performanţă, în copilărie.

Profil:

Născut. 15 aprilie 1980, Oradea
Familie. Căsătorit
Studii. Facultatea de Sociologie din cadrul Universităţii Oradea

 Sportul a fost prima lui pasiune, însă tânărul a fost nevoit să o abandoneze din cauza costurilor mari pe care le presupune performanţa şi participarea la competiţii. „Am practicat atletismul de la 10 la 14 ani, chiar şi la nivel competiţional, atât pe plan local şi regional, cât şi naţional. Însă, ca să practici un sport la nivel profesionist, costă enorm: călătoriile, echipamentele, antrenamentele, ceea ce la un moment dat era prea mult pentru ai mei. Aşadar, după patru ani, m-am lăsat. Cu toate acestea nu am putut rezista fără vreun hobby, şi am început să descopăr muzica“, a povestit Ovidiu.

A învăţat singur chitară


După o pauză de câteva luni, la vârsta de 15 ani, Ovidiu a început să studieze chitara, fiind mult timp autodidact. Abia după nouă ani de muzică, în 2003, el s-a înscris şi la cursurile de chitară clasică de la Şcoala de Arte din Oradea. „Am fost autodidact, însă mi-a lipsit teoria de la o şcoală de profil“, a spus orădeanul. Pe parcursul anilor, Ovi a cântat şi a pus bazele în numeroase formaţii, care abordau în special rockul creştin, uneori în combinaţie cu alte stiluri de muzică. Printre trupele sale se numără Salem Band, May Day, cu prima participând la numeroase concerte prin ţară, dar şi în Ungaria şi Austria.

Preocupat de copii

Principalele activităţi din viaţa tânărului sunt proiectele unor fundaţii ce au ca scop ajutorarea copiilor cu diferite probleme sociale. „Încă din timpul facultăţii am participat ca voluntar în diferite proiecte şi activităţi ale fundaţiei orădene «Alfa şi Omega». Anual participam la câte 3-4 serii de tabere organizate pentru copiii ce proveneau din familii defavorizate. Acest obicei l-am păstrat chiar şi acum. Pe lângă tabere, pe vremuri, coordonam diferite activităţi de timp liber“, a mai povestit tânărul orădean. Din 2008, Ovidiu a fost angajat la Fundaţia „Copiii făgăduinţei“. „Fundaţia are ca scop prevenirea abandonului şcolar şi integrarea în societate a copiilor cu diferite probleme şi deficienţe, în special a romilor. Deocamdată avem un mic sediu şi fac mai mult muncă de teren pe la centrele sociale, însă pe viitor ne dorim dezvoltarea filialei sătmărene“, a mai spus Ovidiu.

Întrebări şi răspunsuri

Care este motivul pentru care copiii cu diferite probleme şi deficienţe suferă şi se rup de societate?
Cea mai mare problemă este educaţia pe care o primesc în special de-acasă. Tocmai de aceea, prin această fundaţie ne dorim să-i rupem din aceste împrejurări şi să-i obişnuim să socializeze prin activităţile pe care le organizăm.
Ce fel de activităţi oferiţi acestor tineri şi ce mijloace folosiţi mai mult?
Încercăm să organizăm cât mai multe activităţi în care să se implice mai mulţi copii. Vorbesc aici de excursii, drumeţii, jocuri interactive prin care să socializeze cu ceilalţi din jur, dar mai şi cântăm. Folosesc muzica şi pentru a-i ajuta pe cei care au nevoie.

Ce-i place
„Îmi place să fac sport, să cânt foarte mult, atât la chitară cât şi cu vocea – sunt chiar vocalist în trupa bisericii pe care o frecventez, iar printre sporturile preferate se numără fotbalul, înotul şi ping-pong-ul”, a spus Ovidiu.

Ce nu-i place
„Nu îmi place muzica de prost gust şi obscenă, nu-mi place nici să gătesc şi nici să dansez. Nu suport aroganţa oamenilor şi oamenii care se cred «prea tari»”, a precizat chitaristul.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie