PORTRET: Orădeanul Eduard Maliţa a ajuns din fotbalist, magician cu diplomă (FOTO)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Eduard a ajuns absolvent al Academiei de Magie din România, distins cu premii internaţionale, dar spune că a descoperit iluzionismul din întâmplare, pe vremea când unica lui pasiune era fotbalul.

Profil:

Născut. 12 februarie 1992
Familie. Singur la părinţi
Studii. Liceul Pedagogic, clasa a XI-a, Academia de Magie

 Eduard Maliţa a reuşit performanţa ca la 18 ani să fie cel mai tânăr magician profesionist din România. Soarta l-a făcut însă pe tânărul care bătea la uşa FC Bihor să aleagă în viaţă o cale „magică”.

Şapte ani în poartă

„La vârsta de opt ani, ca orice băiat, eram pasionat de fotbal”, îşi începe povestea Eduard. „Iniţial a fost o joacă în care m-am implicat alături de câţiva prieteni. Aşa am ajuns să joc la Juventus Oradea”, spune băiatul. Eduard a făcut fotbal timp de şapte ani şi a optat pentru poziţia de portar. Îndrăgostit de sport, băiatul se visa la FC Bihor, însă soarta nu a fost de partea lui. „Ziua de 1 decembrie 2006 a fost momentul de cotitură al vieţii mele. Jucam în deplasare la Beiuş. Am sărit pe minge. Mi-am fracturat încheietura mânii stângi şi un deget de la mâna dreaptă”, îşi aminteşte orădeanul. În timpul lunilor de recuperare şi-a făcut loc în viaţa lui iluzionismul. „Aveam în total cinci degete pe care le puteam folosi. Am găsit pe Internet un truc cu monezi. Am reuşit să-l fac aşa, în ghips”, explică orădeanul.

A uimit magicieni

Fascinat de noua descoperire, Eduard a încercat să-şi dezvolte abilităţile, în paralel cu jocul de fotbal. „O jumătate de an m-au preocupat ambele pasiuni. Când am primit însă şansa de a intra în FC Bihor, ştiam deja că drumul meu e altul”, spune Eduard. Părinţii l-au susţinut pe adolescent şi au fost de acord să investească în cărţi şi DVD-uri. „M-am pregătit singur, în faţa oglinzii, peste cinci ore pe zi. Mi-am ales cel mai greu număr de magie: manipularea cărţilor. Pare simplu, dar la trucuri cu cărţi apelează magicieni experimentaţi”, explică băiatul.

În 2008, Eduard s-a urcat în tren spre Galaţi, hotărât ca prima lui experienţă cu publicul să fie direct într-un concurs naţional. „Am luat locul doi. Juriul a fost impresionat de trucurile pe care le stăpâneam la o vârstă atât de fragedă. Nu le venea să creadă că m-am pregătit singur”, adaugă orădeanul. Un an mai târziu, băiatul a devenit campion naţional şi a fost desemnat cel mai bun concurent al competiţiei internaţionale din Ungaria. „Am făcut totul cu ambiţie şi pasiune. Am numere de o oră pe care mi le-am construit scenic, cap-coadă. Am învăţat trucuri al căror secret îl ştiu puţini magicieni din Europa. Risc tot timpul şi îmi aleg cele mai grele provocări. Altfel, nu poţi face performanţă”, spune Eduard.

Întrebări şi răspunsuri


Cum ai devenit magician cu diplomă?
În 2008 s-a înfiinţat Academia de Magie. Deşi şcoala durează doi ani, eu am primit diploma după câteva luni, datorită reprezentaţiilor complexe pe care le făceam.
Vrei să faci din iluzionism o profesie?
Vreau să fac lumea să creadă în magie. Se poate trăi din asta. Dacă voi câştiga campionatul mondial, mi se deschid toate porţile.
Crezi în succesul magicienilor în România?
România e o provocare, străinătatea este o altfel de şansă.

Ce-i place
Eduard spune că-i place muzica house şi vizionează cât poate de des filme de comedie. E pasionat de tot ce ţine de domeniul IT. Din când în când joacă fotbal în amintirea primului său vis. Mănâncă multe dulciuri.

Ce nu-i place

Lui Eduard nu-i plac oamenii plictisiţi sau cei lipsiţi de imaginaţie. Urăşte minciuna. Nu-i place să bea apă şi încearcă pe cât posibil să bea numai sucuri. Detestă să se trezească dimineaţa.

Mai multe pentru tine:
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Medicii trag un semnal de alarmă, după ce un tânăr a murit de demență la doar 24 de ani. Simptomele pe care mulți le ignoră