PORTRET Orădeanca Monica Anton, de la matematician la designer

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Monica Anton

A pornit în viaţă cu visul de a ajunge cercetător, dar a ajuns un cunoscut designer de haine şi bijuterii pentru orădeni. De mică, Monica a avut pasiune, imaginaţie şi îndemânare. Deşi s-a dezvoltat târziu, această pasiune a urmărit-o pe Monica toată viaţa.

Profil:
Născută. 22 iulie 1973
Studii. Facultatea de Matematică- Informatică 2006 (şefă de promoţie); Facultatea de Artă, profil Design vestimentar, anul 2005.
Familie. Necăsătorită

 „Când eram la grădiniţă îmi plăcea să creez haine pentru păpuşi. Părinţii chiar mi-au cumpărat o maşină de jucărie cu care coseam rochii”, a spus Monica.  Deşi s-a dezvoltat târziu, această pasiune a urmărit-o pe Monica toată viaţa. „Am cochetat cu mai multe lucruri în viaţă, spre exemplu am făcut pian din clasa I până la liceu. Dar am avut două mari pasiuni, matematica şi design-ul”, a povestit artista. Iniţial, Monica şi-a dorit să ajungă cercetător în matematică, fiind pasionată de domeniu şi olimpică în timpul şcolii.„Cred că totul în viaţă poate fi transpus în matematică. Matematica este o artă. Din păcate, eu mi-am dorit să cercetez, nu să predau, ori în România nici nu existau astfel de posturi”, a spus creatoarea. Aşa se face că Monica şi-a schimbat opţiunea radical şi a decis să-şi dedice viaţa artei.

„Practic nu am pierdut niciodată legătura cu creaţia vestimentară. În liceu, spre exemplu, pentru că mama mea se apuca de croit haine şi nu avea răbdare să le termine, le finalizam eu”, a mai spus tânăra. În timpul însă şi-a dezvoltat talentul. „Eram foarte slabă şi nu reuşeam să-mi găsesc haine pe măsură, aşa că m-am apucat să-mi fac. Colegele mele le admirau şi au început să mă roage să le fac şi lor. Până la finele Facultăţii de Matematică făcusem deja prima rochie de mireasă”, a explicat orădeanca.

Broderii inovatoare

Monica a făcut şi cea de a doua facultate, pe cea de Arte, profilul design vestimentar. Între timp, şi-a pus pe picioare un atelier în propria casă şi a cumpărat maşini de cusut industriale. De câţiva ani, Monica a descoperit şi tehnologii inovatoare pe care le-a adus în Oradea, în premieră. „De patru ani fac broderii computerizate pe care le aplic pe ţinutele de gală. Este o tehnică pe care am dezvoltat-o şi am adaptat-o stilului meu”, a adăugat creatoarea. 

Monica face broderii pe fir metalic cu pietre swarovski pe care, de mai bine de doi ani, le transformă şi în bijuterii. „Sunt bijuterii diverse, care se pot adapta la orice ocazie. Sunt foarte uşoare la purtat şi pot fi făcute şi din materiale preţioase”, a explicat designerul. Monica a început să creeze iniţial cercei, iar acum are o gamă largă de bijuterii, incluzând inele şi brăţări. „Mă simt împlinită pentru că pot să lucrez cu pasiune şi să fac în fiecare zi ceea ce îmi place”, a mărturisit orădeanca .

Întrebări şi răspunsuri:

Crezi că ai fi ajuns un designer cunoscut dacă te năşteai în altă ţară?

Sunt foarte împlinită cu locul în care trăiesc. Îmi place România, mă simt bine în Oradea şi îmi pare rău că pleacă atâţia tineri. Sper să rămânem destui pentru a reuşi să schimbăm ceva.

Ce stil adoptă orădencele când au un eveniment?


Orădencele sunt destul de conservatoare. Majoritatea aleg rochii cu pietre swarovski şi lungi atunci când trebuie să se îmbrace pentru o nuntă.

Ce le recomanzi orădencelor să poarte de sărbători şi la Revelion?

Le recomand să poarte culori care le avantajează şi care le reprezintă în acelaşi timp. Să îşi aleagă rochii comode şi elegante în care să se simtă bine. Este mai important să te simţi frumoasă într-o rochie, decât să respecţi etichetele modei.

Ce-i place:
Monica ascultă cu plăcere muzică clasică. Din când în când îşi aduce aminte cât îi plăcea să cânte la pian. Îi plac foarte mult animelele, favoritele ei fiind câinii şi pisicile. Îi plac foarte mult plantele şi florile, favoritele ei fiind orhideele. Ca accesorii preferă bijuteriile în formă de îngeraşi sau de fluture. Culorile preferate sunt roz şi mov.

Ce nu-i place:
Monica nu mănâncă carne deloc. Este lacto-vegetariană de câţiva ani pentru că îi plac prea mult animalele. Monica nu suportă frigul . Nu-i plac zilele scurte şi înnorate. Nu-i plac oraşele foarte mari şi aglomerate. Nu-i plac gălăgia şi nici poluarea.







Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Cât costă șuba ciobănească îmbrăcată de Diana Șoșoacă de 1 Decembrie? Verdictul dur al stiliștilor: „Se poartă numai la stână!” Moda e lansată, de fapt, de Gigi Becali
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
A iertat-o pe bunica regină, care l-a lăsat fără titlul de prinț. Nikolai, apariție spectaculoasă alături de Margareta a Danemarcei
Echipament de schi fără greșeli: clăpari, cască, schiuri, bețe, snowboard și ochelari - ghidul complet pentru începători și familii. Ce să cumperi online
Prețurile au sărit în aer la Târgurile de Crăciun din Capitală! Cât au ajuns să coste vinul fiert, sărmăluțele și fasolea cu ciolan?! Vizitatorii au rămas uluiți!
O tânără prezentatoare a murit la nici 30 de ani
Ghidul complet al iernii pe pârtie: cele mai bune haine și accesorii pentru întreaga familie ca să vă bucurați de schi și săniuș fără griji
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Nu cumpăra nimic înainte să vezi acest top 10 electrocasnice 2025 – cele mai bune alegeri pentru casă și cadouri de sărbători