PORTRET Alexandra Bălan este singura femeie instructor de rafting din Bihor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orădeanca de 21 de ani este prima femeie instructor de rafting din Bihor. Îi plac sporturile extreme şi nu le consideră periculoase. Stăpână pe sine şi cu o atitudine de invidiat, Alexandra Bălan face lucruri la care fetele de vârsta ei doar visează.

Profil:

Născută. 31 martie 1990, Oradea
Studii. Studentă la Facultatea de Protecţia Mediului, Universitatea Oradea
Familie. Singură la părinţi

Asta nu pentru că ar fi imposibil, ci pentru că jobul sezonier pe care îl are presupune multă forţă, voinţă şi în primul rând pasiune. De câteva luni, studenta este instructor de rafting, fiind prima femeie din Bihor care coordonează bărcile pe apele învolburate din Vadu Crişului sau Şuncuiuş.

„Tatăl meu îl cunoaşte pe cel care are firma de rafting şi am zis să încerc şi eu să văd cum este”, a mărturisit Alexandra. Cu toate că este un sport extrem şi destul de periculos pentru cei care nu cunosc regulile, tânăra nu a simţit niciun pic de frică, astfel că acest „moft” s-a transformat repede în plăcere, iar mai apoi, într-un stil de viaţă. După prima experienţă cu barca şi echipamentul special de rafting au urmat luni întregi în care Alexandra a luat lecţii, s-a antrenat şi a învăţat cum să conducă barca plină cu oameni şi toate regulile raftingului. Pentru că a avut voinţă, a fost sigură pe sine, dar mai ales i-a plăcut foarte mult, din pasionat al raftingului a ajuns instructor. „Nu am avut emoţii de loc. Îmi aduc aminte că primul traseu a fost de câteva ore”, a mai spus tânăra instructor.

Sport sigur

Nici cu echipamentul nu a avut probleme, deşi există un întreg ritual legat de costumul de rafting. „Echipamentul necesar la rafting este format dintr-un costum de neopren, peste care se poate lua, în funcţie de anotimp, un polar şi încă o geacă de protecţie. Apoi urmează vesta de salvare şi casca de protecţie, iar mănuşile şi botoşeii sunt necesari”, a explicat Alexandra.

Instructoarea descrie raftingul ca o senzaţie „supertare şi o experienţă unică, plină de adrenalină”. Acesta nu este singurul sport extrem practicat de tânăra orădeancă.  „De asemenea, îmi place să schiez, iar când am fost mai mică am zburat cu un avion de două persoane”, povesteşte Alexandra. Cât despre „elevii” de la rafting, tânăra instructor spune că nu a întâmpinat niciun fel de probleme şi nici nu a avut evenimente neplăcute.
„Mai sunt unii care se uită ciudat, dar, după ce se dau o tură cu barca, a doua zi tot la mine vin”, mai precizează studenta. Cei mai mulţi pasionaţide rafting pe Crişurile din Bihor sunt unguri. „Cred că tinerii de la noi preferă mai mult să se distreze în cluburi şi în baruri. Mai puţini aleg sportul în aer liber”, adaugă instructoarea.

Întrebări şi răspunsuri

Câte grupuri ai într-o zi?
De obicei, facem două sau maximum trei ture într-o zi, pentru că traseele sunt de câteva ore. Depinde şi de cât de agitată este apa.
Nu ţi-e frică de accidente?
Normal că se pot  întâmpla şi pot apărea tot felul de lucruri neprevăzute, dar sunt atentă şi am grijă să nu păţim nimic. Dacă se răstoarnă barca trebuie să urc singură toţi pasagerii. Nu mi-a fost niciodată frică, pentru că am învăţat să stăpânesc barca.
Eşti singura femeie între bărbaţi. Nu te simţi exclusă?
Niciodată nu am avut astfel de probleme. În total suntem patru instructori, iar eu sunt cea mai mică, dar şi singura femeie dintre ei. Am învăţat totul destul de repede, astfel că nu am întâmpinat probleme.

Ce-i place
Alexandra mărturiseşte că îi place să conducă, mai ales că are permis de doi ani. Adoră să meargă în excursii cu cortul şi să călătorească.

Ce nu-i place
Tânăra spune că nu-i plac persoanele fiţoase. Nu îi plac oamenii comozi, cu o gândire pesimistă.