Polițiștii căută de 48 de ore TIR-ul care a târât un mopedist aproape o sută de kilometri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto arhivă

Cadavrul unui mopedist accidentat  în localitatea bihoreană Valea Mare de Criș, joi dimineață, a fost descoperit pe raza localității Gârbău din Cluj, la aproape o sută de kilometri de locul accidentului. Polițiștii bănuiesc că victima a fost acroșată de un TIR și târâtă până în localitatea clujeană.

Oamenii legii nu l-au găsit încă pe șoferul TIR-ului implicat în accident. "Polițiștii continuă cercetările, îl caută încă pe șoferul de TIR", a declarat inspector principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bihor.
Vestea morții lui Cristian i-a șocat pe cunoscuți și pe apropiați. "L-am cunoscut de multă vreme. Am fost coleg cu el la fabrică, era unul dintre cei mai vechi și mai buni angajați.  Era un angajat model, dar asta venea din faptul că era un om deosebit", a declarat Ovidiu Olar, fost coleg cu Cristian Modog.  Băiatul era cunoscut ca fiind unul liniștit, modest și timid. "Și-a pierdut mama în urmă cu 14 ani, trăia cu tatăl lui, care era fost miner, pensionar de boală. Era un om de echipă, liniștit și mai timid", a spus despre el primarul comunei Borod, Sorin Sarca. "Ironia face că lucra pentru o fabrică al cărui succes se datora exportului se sicrie în Ungaria și Croația", a mai spus primarul.

Accident groaznic

Cristian Modog (31 de ani) din Cetea, mergea ieri dimineață cu mopedul spre  fabrica unde muncea de mai bine de zece ani, în Valea Mare de Criș. Făcea zilnic naveta până la locul de muncă.  Din informațiile deține de polițiști, până acum, în jurul orei 7.00, mopedul cu care se deplasa tânărul a fost acroșat de un microbuz care circula pe ruta Cluj-Oradea. "Șoferul  microbuzului nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum, carosabil acoperit cu zăpadă, și a acroșat din spate mopedul condus  tânărul din Cetea. În urma impactului, conducătorul mopedului a fost proiectat pe contrasens, unde a fost accidentat de un autotractor TIR, al cărui conducător nu s-a oprit la faţa locului după producerea accidentului", a declarat inspector principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Bihor.  Imediat după accident, șoferul microbuzului a anunțat poliția, care a ajuns la fața locului, însă nimeni nu a găsit cadavrul mopedistului. Potrivit informațiilor furnizate de polițiști, șoferul microbuzului nu a văzut unde a fost proiectată victima, după impact. După mai bine de o oră, polițiștii din județul Cluj au fost anunțați că pe DN 1, pe raza localității Gârbău, este cadavrul unui bărbat, posibilă victimă a unui accident.  "Polițiștii au stabilit că este cadavrul tânărului accidentat de microbuz în județul Bihor", a precizat Alina Dinu.  Oamenii legii încearcă acum să găsească TIR-ul care se presupune că l-a târât pe mopedist mai bine de 80 de kilometri. "Niciodată nu ne-am confruntat cu un astfel de caz", a menționat reprezentantul IPJ Bihor.