Poliţia Bihor, prima reacţie în scandalul Micula jr.: „S-a dispus efectuarea unui control”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia Bihor a anunţat, marţi, că s-a dispus declanşarea unui control la Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea, acolo unde lucrau cei patru subofiţeri puşi sub urmărire penală alături de Victor Micula, pentru că i-ar fi permis acestuia să caute în bazele de date MAI.

Informaţia a fost transmisă, marţi, printr-un comunicat în care se precizează că s-a dispus declanşarea unui control la Biroul de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Oradea, „cu privire la modalitatea de realizare a accesului în incinta dispeceratului de monitorizare a camerelor de supraveghere din municipiul Oradea şi referitor la modul în care se fac verificările în bazele de date”. 

În document nu se explică nici cum a fost posibil ca o persoană străină să intre în incinta dispeceratului de monitorizare a camerelor de supraveghere din municipiul Oradea, într-o unitate monitorizată la rândul ei şi aflată sub pază.

De asemenea, reprezentanţii Poliţiei Bihor nu au comunicat nici motivul pentru care acest control s-a dispus abia acum şi nici despre episodul în care Victor Micula ar fi fost îmbrăcat de un agent de Poliţie cu uniforma instituţiei, şi ar fi participat a percheziţionarea unor persoane, cu cagulă şi vestă purtând însemnele Poliţiei Române. 

Poliţia Bihor transmite, doar că „nu tolerează astfel de fapte, astfel că vor fi efectuate toate verificările de competenţa internă a poliţiei, pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale, indiferent de calitatea persoanelor implicate” şi că „sprijină ancheta procurorilor”, punând la dispoziţia acestora toate documentele şi informaţiile necesare, în vederea aflării adevărului şi soluţionării cauzei penale.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au început urmărirea penală împotriva lui Victor Micula, fiul magnatului bihorean Viorel Micula, dar şi a patru poliţişti orădeni, acuzaţi că l-au îmbrăcat în uniformă, l-au dus la o percheziţie şi i-au dat acces la bazele de date MAI.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Dida Naghiu, în cazul poliţiştilor - Ovidiu Vaida, Camelia Ile, Claudiu Rengle şi Alin Zanca -  dosarul vizează acuzaţii de acces ilegal la un sistem informatic, divulgare de informaţii secrete de serviciu şi nepublice, iar în cel al lui Micula acuzaţiile sunt de acces ilegal la un sistem informatic, instigare la acces ilegal la un sistem informatic respectiv la divulgare de informaţii nepublice şi uzurpare de calităţi oficiale. 

Vă recomandăm să mai citiţi: 

Micula jr. şi patru poliţişti, anchetaţi penal. Afaceristul a mers la o percheziţie îmbrăcat în poliţist

Percheziţii la un lanţ de supermarketuri din Bihor şi Arad pentru o fraudă de 5 milioane de euro

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Irina Ponta a ajuns în România. Prin ce mijloace a a reușit fiica de 17 ani a lui Ponta să ajungă în țară
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Sydney Sweeney, cod roșu de erotism! Sânii mari, naturali și fermi n-au lăsat-o niciodată în anonimat
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Brenciu își lasă familia în Kuala Lumpur. De ce se întoarce singur în România: „Nu vreau să dau sfaturi celor care au rămas blocați, prin lume, din cauza războiului”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Patru zodii lasă ghinionul în urmă. După o perioadă dificilă și plină de provocări, nativii vor fi răsplătiți: bani, relații și împlinire
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie