Pietonii orădeni sunt nemulţumiţi de „turbo-giraţie” pentru că-i pune pe drumuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De când cu sensul giratoriu şi cu desfiinţarea unor treceri de pietoni, oamenii au foarte mult de ocolit. Reprezentanţii primăriei spun că, în cel mult trei luni, orădenii vor putea trece pe sub Podul Dacia, nemaifiind obligaţi să ocolească.

Persoanele care vor să ajungă de pe o parte pe alta a Podului Dacia sunt puse pe drumuri ocolitoare, din cauza modului în care a fost amenajată „turbo-giraţia” din centrul civic. Dacă înainte era suficient să traverseze o trecere de pietoni, acum trebuie să ocolească preţ de 10 minute.

„Dacă vrei să ajungi, pe malul Crişului, de la Podul Intelectualilor, la Podul CFR, trebuie să ocoleşti tot sensul giratoriu. Este foarte neplăcut, mai ales pentru mamele cu copii în cărucioare sau pentru orădenii care însoţesc persoane cu dizabilităţi, imobilizate în cărucioare”, a spus Nagy Istvan, un orădean care locuieşte în zonă. La fel de nemulţumită este şi Anca Madar, o tânără care merge în fiecare dimineaţă la serviciu dinspre Podul Dacia înspre Piaţa Cetate, şi trebuie să ocolească foarte mult.

Trecere pe sub pod

În sensul giratoriu din centrul civic, municipalitatea orădeană a investit peste 3,5 milioane de lei. „Este adevărat că orădenii au acum de ocolit, fiindcă au fost desfiinţate anumite treceri de pietoni”, a recunoscut Leontin Pătcaş, şeful Biroului Drumuri Publice din cadrul Primăriei Oradea. Acesta are însă o veste bună pentru orădeni. „Se va face o trecere pe sub pod. Va fi o alee de promenadă, de la Podul CFR până la Podul Ferdinand, care va trece pe sub Podul Dacia”, a spus Leontin Pătcaş. Potrivit acestuia, aleea, care ar trebui să fie gata în cel mult trei luni, va putea fi folosită atât de biciclişti, cât şi de pietoni sau persoane cu cărucioare. Pătcaş a precizat că proiectul care rezolvă problemele create de sensul giratoriu aparţine Administraţiei Bazinale de Apă Crişuri.

Tamponări în giraţie


Sensul giratoriu i-a nemulţumit şi pe reprezentanţii poliţiei rutiere, care au constatat o creştere a numărului tamponărilor în zonă. Ca urmare a recomandărilor poliţiei, municipalitatea a mutat cu zece metri trecerea de pietoni de lângă Colegiul Naţional Emanuil Gojdu şi a montat un parapet din plastic, astfel încât şoferii care se îndreaptă spre Calea Clujului să aibă la dispoziţie o singură bandă. „Înainte, şoferii schimbau benzile în ultima clipă şi erau foarte multe tamponări”, a spus Dorin Sava, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța