Peste 40 de dosare noi au fost aprobate pentru orădeni în programul Casa Verde

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul orădenilor care beneficiază de bani nerambursabili pentru a se încăzli cu energii alternative crește de la o săptămână la alta. Peste 40 de dosare noi au primit aprobarea în cadrul programului Casa Verde.  Orădenii sunt așteptați la ghișee pentru semnarea contractelor.

Peste 1000 de oameni și-au depus dosare spre aprobare în cadrul programului Casa Verde. Prin acest program bihorenii pot obține finanțără nerambursabile pentru a cumpăra sisteme de încălzire care utilizează energii regenerabile sau care vor să-și completeze sistemele clasice de încălzire.

Bihorenii trebuie să știe că 41 de dosare noi au fost aprobate în cadrul programului, în luna aprilie. Până în prezent s-au analizat dosarele depuse în perioada 1 iulie -29 septembrie 2010.

Oamenii sunt așteptați la ghieșele Agenției pentru Protecția Mediului pentru a-și semna contractele.
Lista de eligibilitate se poate consulta pe site-ul www.afm.ro

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu