Percheziţii la contrabandiştii cu ţigări. Printre cei vizaţi se află şi profesorul Voicu Burtă, fostul director al Colegiului Tehnic "Unirea" din Ştei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Voicu Burta

Şapte din percheziţii au fost efectuate în localităţi din Timiş şi cinci în Bihor, de către poliţişti ai SICE Timiş şi cei de la Direcţia Operaţiuni Speciale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.Printre persoanele percheziţionate se numără şi profesorul Voicu Burtă, fostul director al Colegiului Unirea Ştei.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Timiş, după finalizarea acţiunii s-au ridicat de la locuinţele suspecţilor 1.300 pachete de ţigări, 70 litri de alcool, 10.397 articole pirotehnice şi suma de 3.000 lei,

Din cercetările efectuate în dosar a reieşit că, în perioada 2016-2017, cei în cauză, unii având calitatea de reprezentanţi legali ai unor firme, ar fi pus la punct un circuit infracţional în scopul eludării obligaţiilor fiscale.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Timiş, percheziţiile din Bihor au avut loc în Ştei şi în comuna Cărpinet, în urma lor cinci bihoreni fiind duşi la audieri. Printre numele vehiculate a fost şi cel al profesorului Voicu Burtă, iar potrivit unor surse din anchetă pe numele acestuia a fost emis mandat de aducere, el fiind dus la Timişoara pentru audieri alături de alte 11 persoane. Contactat de Adevărul, Voicu Burtă a declarat că se află la Berlin, şi că nu ştie nimic despre audieri.

„Au fost percheziţii la locuinţa mea şi nu au găsit nimic. Nu ştiu nimic. Eu sunt la Berlin. Am zburat miercuri seara de pe Aeroportul Timişoara, împreună cu băiatul. Nu au ce să-mi facă, nu m-au chemat niciodată la audieri”, a declarat Burtă.

Mai multe pentru tine:
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”