Percheziţii ale DNA la Primăria Beiuş şi la locuinţa primarului Adrian Domocoş

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Adrian Domocoş

Echipaje de poliţişti şi membri ai trupelor speciale, coordonaţi de procurori ai Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Oradea, au descins, luni, la Beiuş, unde fac percheziţii la Primărie şi la locuinţa primarului, Adrian Domocoş.

Potrivit unor surse judiciare citate de Mediafax, procurorii DNA au descins, luni dimineaţă, la sediul Primăriei Beiuş, unde au sigilat uşa de la biroul edilului, pe care au lăsat-o păzită apoi de doi poliţişti, după care s-au deplasat la vila lui Adrian Domocoş, de unde au ridicat documente, respectiv unităţi de calculator.

La prânz, echipajele s-au întors la Primărie, pentru a percheziţiona biroul primarului şi, conform surselor judiciare, urmează să îl audieze şi pe edil.

Adrian Domocoş, preşedintele PNL Beiuş, a fost ales în 2008 primar al municipiului Beiuş, înainte fiind consilier judeţean, tot pe listele PNL Bihor, şi director al sucursalei Bihor a Loteriei Române. În 2012, el a obţinut un nou mandat de primar.

Presa locală a relatat că, de-a lungul vremii, Domocoş a fost implicat în mai multe scandaluri publice, din cauza unor acuzaţii de abuz şi corupţie, fiind suspectat că ar fi influenţat şi condiţionat acordarea unor contracte publice, că ar fi transformat Serviciul de Evidenţă a Populaţiei într-un ONG, dar şi că şi-ar fi angajat în instituţie mai mulţi apropiaţi, printre care şi mama sa sexagenară, care a ajuns contabilă la societatea locală de gospodărire comunală Edilul.

Într-o dezbatere televizată în campania pentru alegerile locale din acest an, câştigată tot de Domocoş, contracandidatul PSD Alin Novac-Iuhas l-a acuzat de relaţii neprincipiale cu anumite firme din Beiuş, declaraţii de avere neconforme, care nu reflectă realitatea, respectiv că, în timpul mandatului, a strâns o avere pe care nu poate justifica din veniturile obţinute. Ultima acuzaţie a fost exemplificată prin cheltuielile mari făcute de Domocoş pentru reconstrucţia şi extinderea vilei pe care o deţine în Beiuş, dar şi cele pentru ridicarea unei construcţii similare în zona rezidenţială a municipiului Oradea, care nu puteau fi acoperite din salariul său şi al soţiei, tot bugetară.

Mai multe pentru tine:
Avertismentul îngrijorător al unui medic pediatru: „Vor muri tot mai mulţi copii şi persoane, din cauza "dacilor liberi". E "cronica unei morţi anunţate"
Carmen Brumă îți spune ce să mănânci în post ca să nu te îngrași! „Sunt tot felul de trucuri pe care trebuie să le știi”
Greu se sătura să facă sex! „E superb! Crezi că am vreo șansă cu el?” Insațiabila Sarah s-a aruncat la picioarele unei celebrități din anturajul lui Trump
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Este Alexandra Stan însărcinată? De la ce a pornit isteria și cine este bărbatul cu care o relație discretă
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Rețeta de salată de sfeclă dulce a Gabrielei Cristea. Vedeta și-a cucerit fanii cu acest preparat sănătos, gustos și rapid