Paprika, şoferul criminal eliberat aseară, apare astăzi din nou în faţa judecătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Iuliu Kiss a fost eliberat aseară, nefiind considerat periculos, fiindcă a ucis din culpă, nu din intenţie

Procurorii au făcut recurs, iar astăzi Iuliu Kiss, şoferul care a gonit beat cu un Mercedes zdrobind un Tico în care se aflau trei fete, va fi judecat din nou, în jurul orelor 14.00. Ironia sorţii, judecătoarea care a decis marţi eliberarea şoferului şi-a pierdut soţul în martie, tot într-un accident din cauza alcoolului.

Iuliu Kiss, interlopul de 37 de ani cunoscut în oraş cu numele de Paprika, despre care se zvoneşte că ar fi proxenetul unor prostituate din Italia, a fost eliberat marţi seară, deşi procurorii au propus arestarea sa preventivă, pentru 29 de zile. Judecătoarea Anca Diana Comşa, al cărei soţ a murit în martie într-un groaznic accident de maşină, pe care l-a provocat el însuşi, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a decis că Iuliu Kiss nu prezintă pericol social şi că poate fi cercetat în stare de libertate. Justificările judecătoarei au fost că alcoolemia lui Kiss, de 1,10 grame pe litru la orele 20.40 şi de 0.90 mg pe litru la orele 21.40, nu a fost mare şi că, din buletinul de examinare clinică s-ar fi concluzionat că inculpatul nu părea să fi fost sub influenţa alcoolului.

Recurs

Procurorii au făcut astăzi recurs, astfel încât Kiss va apărea din nou în faţa judecătorilor orădeni. Simina Goia, prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, a declarat în această dimineaţă că este revoltată de decizia lui Comşa şi că Iuliu Kiss reprezintă un pericol social. „Inconştienţa sa, alcoolemia, viteza de peste 100 km la oră, precum şi ameninţările aduse martorilor de la accident sunt numai câteva dintre motivele pentru care Kiss reprezintă pericol social. Aştept cu mare interes motivarea judecătoarea", a spus Goia. Călin Brândaş, avocatul familiei Jurcan, a declarat că părinţii gemenelor, dintre care una a murit iar alta se zbate între viaţă şi moarte pe patul de spital, nu au decis încă dacă îl vor da în judecată pe Iuliu Kiss. „Şocul este încă prea mare, pentru a lua decizii raţionale”, a spus Brândaş. Pe de altă parte, Răzvan Doseanu, avocatul lui Kiss, a spus că acesta îşi regretă fapta şi că s-a oferit să ofere bani pentru tratamentul Ancăi Jurcan în străinătate.

Mai multe pentru tine:
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO