Până în luna iulie, malul drept al Crişului va avea un aspect total nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăria Oradea urmează să amenajeze zonele adiacente blocurilor aflate pe malul drept al Crişului Repede, între podul Decebal şi Densuşianu. Astfel, până la jumătatea lunii iulie, această porţiune va fi complet amenajată, cu alei asfaltate, mese cu umbrar, teren de fotbal şi baschet şi spaţiu special pentru câini.

Până acum în această zonă au fost dislocate construcţiile din beton şi au fost montate băncile de odihnă.  În prima săptămână din iunie se va finaliza curăţarea terenului de pietre şi bucăţi de teren şi se va nivela terenul. Tot în luna iunie se vor asfalta aleile care fac legătura dintre mal şi zona de blocuri şi se vor amenaja rampe pe mal pentru accesul bicicliştilor şi cărucioarelor de copii.

Fără câini, lângă copii

Potrivit informaţiilor transmise de către biroul de presă al Primăriei Oradea, până în prima săptămână din iulie vor fi montate filigoriile pe plăcile de beton care au fost deja turnate. Totodată, se va amenaja o zonă pentru câini, după modelul celei de pe malul stâng, care va fi amplasată lângă terenul de sport existent. Astfel, câinii nu vor avea acces în zonele de joacă pentru copii. În cele patru zone amenajate pentru copii vor fi montate aparatele de joacă, respectiv tobogane, leagăne, balansoare, figurine pe arc şi carusel.

Fotbal şi baschet

În ceea ce priveşte terenul de sport, acesta va fi împrejmuit iar porţile înlocuite în aşa fel încât să poată fi folosit şi pentru jocurile de fotbal şi pentru cele de baschet.

Mai multe pentru tine:
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!