Padiş este destinaţia potrivită pentru cei pasionaţi de munte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Iubitorii de natură şi de drumeţii montane din Bihor au la îndemână o variant[ accesibilă. Padiş, una dintre cele mai cunoscute zone turistice din ţinutul Munţilor Apuseni, se evidenţiază mai ales prin relieful său carstic.

Zona este localizată în partea de sud-est a judeţului Bihor, pe raza comunei Pietroasa şi se întinde până la limita cu judeţele Cluj şi Alba. În staţiunea Padiş se poate ajunge cu trenul, din Oradea, până în comuna Sudrigiu. De aici se poate lua autobuzul care duce la Pietroasa. În continuare, temerarii pot parcurge distanţa de 17 kilometri pe jos şi se pot bucura de peisaje unice. Cei mai comozi au la îndemână un microbuz care îi va duce până în Padiş.

Printre obiectivele turistice ce nu trebuie ratate într-o drumeţie la Padiş se regăsesc Cetăţile Ponorului, o mulţime de peşteri şi  gheţarul Focul Viu, care este considerat al treilea ca mărime din ţară. Totodată, merită văzute şi alte locaţii precum canioanele salbatice, lacurile subterane ori cascadele.

Cei care şi-au lăsat corturile acasă se pot caza la cabana turistică Cetăţile Ponorului. Unitatea se situează la o altitudine de 1079 metri, în imediata apropiere a complexului carstic Cetăţile Ponorului.

Mai multe pentru tine:
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne