Oraşul din România care dă 19 milioane de euro pe 10 tramvaie noi. Au sistem de recuperare a energiei, culori şi nume alese de cetăţeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Oradiei a semnat, vineri, contractul pentru achiziţionarea a 10 tramvaie noi personalizate, cu sistem de recuperare a energiei, locuri speciale pentru persoane cu handicap, culori şi nume alese de orădeni.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Primăria municipiului, noile mijloace de transport vor fi realizate de Astra Vagoane Călători, sunt marca Imperio şi costă în total 19 milioane de euro, sumă asigurată în procent de 98% din fonduri structurale.

Primele patru tramvaie vor fi livrate în luna octombrie a anului 2019, iar celelalte şase în cursul anului 2020.

În completarea comunicatului de presă transmis de Primărie, viceprimarul Mircea Mălan a precizat, vineri, pe pagina sa de Facebook că modelul care va fi livrat va fi special proiectat pentru Oradea. "Varianta de culori, dar şi numele tramvaiului vor fi alese în perioada următoare, cu ajutorul dumneavoastră. Vom primi mai multe variante de culori pe care le vom pune în dezbatere", a explicat viceprimarul.

În prezent se află în fază de precontractare contractul de finanţare privind modernizarea parcului de tramvaie din municipiul Oradea – etapa a- II-a, care presupune achiziţia a încă 10 tramvaie noi.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
De câți bani ai nevoie ca să trăiești decent în Spania. O româncă a spus cât a cheltuit în noiembrie: „O viață fără lipsuri”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Circ total la Bruxelles. Ghiță ciobanul a ajuns în Parlamentul European și protestează împotriva Ursulei: „I-am adus slană” VIDEO
Cele trei zodii care trag lozul câștigător începând cu 15 decembrie. Vor triumfa pe toate planurile, niciodată nu au avut așa noroc