Olimpica de 10 la Bacalaureat care se pregăteşte să împartă dreptatea: „Mi-aş dori să fiu printre cei care dovedesc că se poate trăi bine şi acasă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ioana Cotrau Foto-Facebook

Opt elevi bihoreni au reuşit performanţa de a luat zece pe linie la examenul de Bacalaureat din acest an. Printre ei se numără şi olimpica Ioana Cotrău, elevă a Colegiului Naţional “Mihai Eminescu” din Oradea.

Ioana-Daria Cotrău se descrie ca fiind este o persoană ambiţioasă şi responsabilă, însă uneori copilăroasă şi chiar timidă. Îndrăgostită şi pozitivă în gândire, Ioana are sprijinul familiei şi prietenilor, ceea ce a ajutat-o întotdeauna să nu-şi piardă încrederea în sine, dar nici în cei din jur.

Ioana se numără printre cei opt elevi bihoreni care au reuşit să obţină media 10 la examenul de Bacalaureat. Susţine că în spatele acestui rezultat stau multe ore de muncă.

“E nevoie de multă muncă, răbdare şi încredere în propriile puteri. În condiţii de examen, cu tot stresul şi emoţiile aferente, e foarte important să rămâi stăpân pe situaţie şi să crezi în tine. Nu e vorba doar de a învăţa, de a-ţi însuşi un munte de informaţii, ci şi de a corela ideile tale, de a valorifica inspiraţia de moment şi de a reuşi să fii complet concentrat în acele 3 ore asupra a ceea ce ai de făcut”, a precizat Ioana Cotrău.
Susţine că în atingerea acestei performanţe a ajutat-o foarte mult faptul că a învăţat la momentul potrivit, în timpul anilor de liceu.

“Mi-am uşurat considerabil munca în săptămânile dinaintea examenului. Astfel, în ultima perioadă, a trebuit doar să recapitulez, să repet unele lecţii pentru a mi le reactualiza. Nu a fost greu tocmai pentru că am alocat în timpul liceului cu perseverenţă câteva ore învăţării lecţiilor zilnice”, ne-a mărturisit Ioana.


În opinia ei, subiectul la Limba şi Literatura Română a fost mai dificil în ideea că prima parte s-a bazat pe un text la prima vedere care a ridicat unele probleme, ţinând cont de ambiguitatea mesajului poeziei. În rest, subiectele la Istorie şi la Logică au fost chiar accesibile, reuşind să le rezolve într-un timp mai scurt decât cele 3 ore acordate.

Ioana mai are de trecut un hop. Admiterea la facultate. A optat pentru facultatea de Drept.

“Am reflectat mult asupra opţiunii pentru facultate şi am hotărât că Dreptul ar fi cea mai bună alegere. După terminarea studiilor, vreau să dau admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii şi mi-aş dori să devin judecător. Este un domeniu în care mereu eşti pus la încercare prin situaţiile care se ivesc, care te obligă să priveşti din toate unghiurile un eveniment şi presupune o pregătire complexă. Sunt conştientă că implică, de asemenea, o muncă pe măsură, provocări şi că e nevoie de multă experienţă umană şi profesională pentru a deveni un magistrat bun, dar sunt dispusă să fac acest efort. În câteva luni voi face cunoştinţă cu viaţa de student şi voi încerca să dau şi acolo tot ce e mai bun, să mă perfecţionez în domeniul pe care îl consider potrivit pentru mine”, susţine Ioana.


După ce va trece de admiterea la facultate, Ioana va fi oficial în vacanţă şi îşi doreşte să profite de zilele de vară, să călătorescă. Peste 10 ani se vede profesând în domeniul în care se va pregăti, se vede continuând să învăţe lucruri noi, reuşind să îmbine munca şi distracţia, dar şi să călătorescă mult.

“Mi-aş dori să fac parte din generaţia care aduce cu adevărat schimbări bune în societatea românească, să fiu printre cei care dovedesc că se poate trăi bine şi acasă”, spune Ioana.

În urmă cu un an, Ioana reuşea să obţină primul loc la Olimpiada Naţională de Istorie, lucrarea sa fiind notată cu 10 de către două comisii care au evaluat-o. Olimpiada de Istorie a reprezentat pentru tânăra din Oradea o experienţă aparte, care a învăţat-o ce înseamnă cu adevărat presiunea şi atmosfera unui examen serios.

Ioana susţine că istoria a ajutat-o să-şi dezvolte gândirea logică în sensul în care trebuie să aibă mereu în vedere relaţia cauză-efect a fiecărui eveniment şi totul se petrece într-o continuă legătură, fiecare eveniment îl influenţează pe următorul.

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV