O elevă a încercat să se sinucidă după ce s-a certat cu iubitul. Cum au găsit-o profesorii în toaleta şcolii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Eleva a fost dusa la spital

Agitaţie la Colegiul Economic Partenie Cosma din Oradea. După o ceartă cu iubitul, o elevă a fost găsită căzută în baie, cu zgârieturi la încheieturile mâinilor şi la gât.

O elevă din clasa a IX-a de la Colegiul Economic Partenie Cosma din Oradea a fost găsită căzută în baie de către o altă colegă. care a anunţat cadrele didactice. Fata era inconştientă într-una dintre toaletele şcolii şi plină de sânge. Într-o cabină a fost descoperită şi o lamă cu care se presupune că s-ar fi rănit singură. Din declaraţiile colegilor, fata era îndrăgostită de un băiat de la Liceul Sportiv şi s-a supărat că acesta ar fi refuzat-o.

„Nu ştim ce s-a întâmplat, din ce cauză a căzut. Avea pe mână nişte zgârieturi, iar pe jos erau câteva pete de sânge, nici n-am ştiut de unde sunt", a declarat directorul Colegiului, profesorul Virgil Blage.

După un apel la 112, la şcoală a ajuns un echipaj SMURD care a transportat-o pe elevă la spital. Ea a fost supusă unor investigaţii medicale, urmând a se stabili inclusiv dacă a consumat substanţe interzise sau nu.

„Adolescenta a fost preluată cu plăgi escoriate la ambele antebraţe şi în regiunea gâtului, stabilă din toate punctele de vedere. A fost transferată la Spitalul municipal", a declarat dr. Alexandru Mateoc, purtător de cuvânt la SMURD.

Totodată, conducerea şcolii i-a anunţat rapid pe părinţi, dar şi Inspectoratul Şcolar.

„Este prematur să stabilim exact ce s-a întâmplat. Fiind elevă în clasa IX-a, nu avem încă foarte multe informaţii despre ea ori despre situaţia ei familială. Dar vom afla, probabil chiar fata ne va spune ce s-a întâmplat", a mai spus Blage.

Totodată, cercetări fac şi poliţiştii orădeni. „Nu există suspiciuni că a fost victima vreunei infracţiuni", a declarat comisarul Alina Dinu, purtător de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Potrivit unor surse, tânăra se certase cu iubitul, iar pe fond de supărare a recurs la acest gest dramatic.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Când a murit, de fapt, Jeffrey Epstein. Cauza morții magnatului pedofil n-ar fi fost sinucidere. Dezvăluiri care răstoarnă ancheta în SUA
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare