Mozaicul din Pasajul Vulturul Negru va fi înlocuit cu plăci de marmură. Primăria Oradea pierde bani europeni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pasajul Vulturul Negru nu va mai avea mozaic pe jos, ci marmură. Termenul de execuţie a pavajului va fi de maximum 3 luni, iar costul revizuirii soluţiei tehnice de realizare a pavajului din cadrul pasajului, inclusiv execuţia acestuia, vor fi suportate în totalitate din bugetul propriu. În aceste condiţii, Primăria pierde cei 150.000 de euro, pe care îi avea la dispoziţie din fonduri europene.

Primăria Oradea, prin Direcţia Management Proiecte cu Finanţare Internaţională, a trimis către Autoritatea de Management POR şi Agenţia de Dezvoltare Nord-Vest o notificare în vederea schimbării soluţiei tehnice privind reabilitarea pavajului din Pasajul Vulturul Negru.

Până acum au fost derulate două proceduri de achiziţie publică  pentru executarea lucrărilor la pardoseala din mozaic, dar la licitaţie nu s-a prezentat niciun ofertant. Lucrările de executare a mozaicului sunt lucrări de mare fineţe, care presupun expertiză din partea constructorului, cel realizat anterior de firma Marconst nefiind recepţionat de Primăria Oradea, din cauza numeroaselor deficienţe constatate. Neexistând dovezi materiale sau documentare cu privire la pardoseala iniţială a pasajului, cea din momentul construirii Palatului Vulturul Negru, se impune găsirea unei soluţii prin care pavajul să fie armonizat atât ca material de finisaj, cât şi ca ornamentaţie şi integrare stilistică cu ornamentele originale ale faţadelor, descoperite recent.

În perioada următoare va fi revizuit proiectul tehnic, astfel încât să se poată trece de la pavarea cu mozaic la pavarea cu plăci de marmură, cu o coloratură în armonie cu faţadele ce vor fi restaurate, tocmai pentru a pune în valoare ornamentaţia originală.

În prezent, clădirea Pasajului Vulturul Negru se află într-un amplu proces de reabilitare, fiind finalizate faţadele dinspre Piaţa Unirii şi strada Independenţei şi în curs de execuţie reabilitarea faţadelor interioare şi a acoperişului vitrat al Pasajului Vulturul Negru. Succesiunea etapelor de reabilitare a întregului ansamblu impun reabilitarea finalizării cupolei şi a faţadelor interioare înaintea reabilitării pavajului. În prezent, se află în derulare etapa de reabilitare a paramentului, tâmplăriei şarpantei şi învelitoarei, lucrări derulate prin Administraţia Imibiliară Oradea.

Astfel, în cursul acestei luni se va depune proiectul tehnic revizuit la finanţator, urmând ca, după aprobarea acestuia, să fie derulată o nouă procedură de licitaţie pentru pavarea Pasajului Vuturul Negru cu plăci de marmură. Lucrările de reabilitare a faţadelor interioare şi acoperişului vor fi finalizate în primul trimestru al anului 2016, moment până la care va fi elaborată noua soluţie tehnică de realizare a pavajului, precum şi procedura de achiziţie publică în vederea selectării constructorului.

Pentru respectarea unui calendar care să permită finalizarea lucrărilor în primul trimestru al anului 2016, în cursul acestei luni va fi finalizată revizuirea proiectului tehnic şi începute demersurile pentru realizarea procedurii de achiziţie publică

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
„M-a lovit atât de puternic”! Celebra vedetă face dezvăluiri cutremurătoare la 53 de ani
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană