Mortul e de vină: cum ar putea scăpa de dosar penal un şef de Ocol Silvic suspectat că ar fi furat curent electric

0
Publicat:

Şeful Ocolului Silvic Codrii Beiuşului, Daniel Coraş, fost comisar şef al ITRSV Bihor, acum Garda Forestieră, prins iarna trecută că s-ar fi racordat ilegal la iluminatul public al comunei Bunteşti, ar putea scăpa de dosarul penal. Polițiștii au clasat dosarul, dar procurorii nu au decis încă nimic

Vila șefului de Ocol Silvic Codrii Beiușului, din județul Bihor FOTO Laura Gal

Daniel Coraş a fost găsit în decembrie anul trecut cu un racord ilegal la iluminatul public al comunei Bunteşti. Concret, toate becurile din curtea uriaşă de peste 4.000 metri pătraţi a vilei sale se aprindeau, seara, în același timp cu cele de pe stâlpii de iluminat stradal, iar dimineața se stingeau odată cu acestea.

Flagrant la vilă

Infracţiunea a fost constatată în flagrant de un echipaj al Secţiei 10 de Poliţie Rurală Ştei, alături de specialişti de la Electrica, racordul illegal a şi fost tăiat, iar lui Coraş i s-a deschis dosar penal pentru furt de energie electrică.

Ancheta, pornită de poliţiştii din oraşul Ştei, s-a terminat, însă, înainte de a începe căci oamenii legii au decis să claseze dosarul, propunere transmisă procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, cei care supraveghează ancheta.

Motivul ar fi că, în opinia poliţiştilor, şeful Ocolului ar fi nevinovat. Omul le-a declarat că vila îi aparţine, într-adevăr, însă vina pentru racordul ilegal ar fi a tatălui său, fost viceprimar al comunei Bunteşti, care în urmă cu șase ani, când s-a construit casa, a fost „dirigintele de şantier”, coordonând şi supraveghind lucrările.

Polițiștii au clasat dosarul, dar procurorii nu au luat încă o decizie

Coraş a adus şi martori, însă poliţiştii n-au mai putut să-i audieze tatăl, care a murit recent. Aşa că au decis să-l creadă pe împricinat şi să dea vina pe defunct, trimițând dosarul înapoi la Parchetul de pe lângă Beiuş, cu propunere de clasare. Până la această oră, procurorii nu au luat încă nicio decizie în cazul lui Coraș.

Contactat de corespondentul „Adevărul”, primarul comunei Bunteşti, Sorin Degău, s-a arătat surprins de soluţie.

„Mie nu mi-a comunicat nimeni, nimic, şi nici reprezentanţii Electrica nu mi-au făcut o estimare a pagubei. Am fost chemat o singură dată, în vară, de atunci nu mai ştiu nimic”, susţine primarul Sorin Degău.

Cât despre şeful Ocolului Silvic Codrii Beiuşului, acesta neagă că ar fi ştiut despre racordul ilegal.

„Eu am contract cu Electrica, plătesc facturi lunare de peste 12.000 lei", a spus Daniel Coraş.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare