Meşteşugarii bihoreni s-au întâlnit la Roşia de Zilele Pădurii Craiului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La sfârşit  de săptămână localitatea  Roşia a îmbrăcat straie de sărbătoat în carul primei ediţii „Zilelor Pădurii Craiului, o sărbatoare pentru oameni şi natură", Evenimentul a fost rezultatul  mai multor ani de muncă, din partea Centrului pentru Arii protejate şi Dezvoltare Durabilă(CAPDD) Bihor.

Cu această ocazie oamenii locului şi-au etalat produsele autentice, cele mai apreciate urmând să fie promovate la târguri internaţionale. „Zona Pădurea Craiului trebuie promovată şi valorificată", a spus Paul Iacobaş, reprezentantul CAPDD Bihor. La acest târg a fost testat potenţialul produselor care ar putea purta, în cel mai scurt timp, eticheta „Produs Pădurea Craiului", cu logo-ul „În armonie cu natura".

Locuitorii din mai multe comune bihorene au adus la târg cele mai reprezentative produse, fie că este vorba despre dulceţuri, băuturi alcoolice sau pălării, traiste ori viori cu goarnă. Cele care s-au bucurat de cel mai mare succes vor fi primele care vor fi branduite. „Ne dorim ca aceste zile să fie ale oamenilor locului, nu un festival cu mici şi bere şi cu formaţii anonime. Este un eveniment al localnicilor pentru localnici şi pentru turiştii amatori de valori autentice", a spus Andrei Acs, responsabil monitorizare şi control sit Natura 2000 Pădurea Craiului în cadrul CAPDD Bihor.

Mai multe pentru tine:
Ce filme merită vizionate în adolescență? 7 povești cinematografice de văzut la final de vacanță
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Fenomenul jineteras: Sexul în Cuba lui Fidel Castro
Ispita Cristina Scarlevschi de la Insula Iubirii, lângă Nicușor Dan și Maia Sandu la Chișinău. Fotografia a stârnit un val de reacții: „Am primit unele comentarii pline de hate”
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Regina care stăpânea arta seducției și atrăgea bărbații ca un magnet. Povestea fascinantă a femeii care a rescris istoria lumii
O româncă superbă a făcut furori pe covorul roșu de la Veneția. Cine este Loredana Salanță, femeia care a stat la câțiva metri de George Clooney
Rețeta sănătoasă, care te ajută să slăbești fără să renunți la gust, recomandată de un antrenor de fitness: „Am pierdut 7 kilograme”
Prințese înglodate în datorii. Cum au risipit aceste figuri regale banii Palatului, iar unele au ajuns la sapă de lemn
Cum a ajuns România țara oamenilor care mor de tineri. Ce sfaturi ne dau medicii pentru a preveni bolile care ne omoară cu zile
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei