Medicii stomatologi aleg să treacă peste criză profesând la ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un număr de 20 de stomatologi din Bihor şi-au mutat, în ultimul an, cabinetele de la oraş la sat. Vald Deac explică de ce şi-a deschis două cabinete la sat: chiria este mică şi experienţa acumulată este foarte utilă.

În ultimul an aproximativ douăzeci de medici stomatologi din Bihor au ales să profeseze în mediul rural, în timp ce numărul celor care au ales calea străinătăţii este de zece ori mai mare. „Pentru un medic stomatolog este greu să-şi puă un cabinet la punct de la A la Z. La nivelul judeţului Bihor sunt 250 de stomatologi care au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate, iar dintre aceştia circa 100 au cabinet la ţară" a spus Dan Bonta vicepreşedintele Colegiului Medicilor Dentişti Bihor. În ultima jumătate de an peste 150 de stomatologi din Bihor au cerut eliberarea certificatului profesional, majoritatea dorind să profeseze în străinătate, pentru mult mai mulţi bani. Cu toate acestea sunt şi dentişti care aleg să se dezvolte în mediul rural.

„Mi-am deschis un cabinet stomatologic în localitatea Finiş în primăvară.  Mai am un cabinet  în localitatea Bulz. Chiar dacă sunt două localităţi destul de îndepărtate am ales şi această variantă. Nu am rămas la oraş din cauza costurilor mari. Totodată numărul pacienţilor era mult mai mic. Am avut noroc şi de sprijinul autorităţilor. Chiria pe care o plătesc pentru spaţiul cabinetului din Finiş este de cel puţin trei ori mai redus decât dacă aş fi închiriat un spaţiu la oraş", a spus Vlad Deac. El a mai arătat că la ţară este important să menţii o relaţie cu pacienţii şi să le oferi servicii de calitate. „Pentru un medic tânăr experienţa care o acumulează într-un cabinet stomatologic de la ţară este foarte utilă. Nu se vor îmbogăţi, dar nici nu vor ieşi pe minus", a concluzionat dentistul.

La fel ca orice domeniu şi medicina dentară avansează de la o zi la alta, iar pacienţii cer să fie trataţi cu metode cât mai puţin dureroase. „În stomatologie trebuie să fim tot timpul la curent cu noutăţile. Un standard se menţine cu eforturi. Pot spune că anii petrecuţi într-un cabinet stomatologic de la ţară este un bun început în carieră. Totodată, pentru dentistul aflat la început de drum  este important să aibă cu cine se consulta. De aceea recomand tuturor colegilor să se înscrie într-o asociaţie", mai spune Vlad Deac,care este şi preşedintele Asociaţiei Medicilor Stomatologi cu Paractică Privată din România, filiala Crişana.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Nativii din aceste 3 zodii se vor confrunta cu obstacole dificile în acest weekend. Primesc un ajutor nesperat și reușesc să iasă cu bine din aceste încercări
Ce apetit sexual! Însărcinată cu Prințesa Eugenie, ducesa avea o aventură pe la spatele soțului. Cine era bărbatul care i-a luat mințile
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Serialul de pe Netflix recomandat de Mihai Morar: „N-am mai făcut asta de mult timp”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Scene dramatice cu actorul Shia LaBeouf, arestat în New Orleans. Starul de la Hollywood se zbate dezbrăcat în stradă, în timp ce mai mulți indivizi îl bat și înjură
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort