Managerul Direcţiei de Cultură Bihor, participant la revolta de la Braşov: Eram preocupaţi de soarta muncitorilor anchetaţi. Ne temeam pentru vieţile lor

Lucian Silaghi, actualul manager al Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Bihor se alătura pe data de 22 noiembrie 1987, împreună cu doi colegi, Cătălin Bia şi Horia Şerban, protestelor muncitorilor de la „Steagul Roşu”, afişând în faţa cantinei studenţeşti o pancartă pe care scria „Muncitorii arestaţi nu trebuie să moară”.

Revolta spontană de la Braşov, din 15 noiembrie 1987, a dat prilejul autorităţilor să declanşeze un nou val de aresări. Protestul a început dimineaţa, la Uzina de Autocamioane „Steagul Roşu”. Potrivit raportului Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste, în seara zilei de 14 noiembrie, tocmai li se comunicase muncitorilor din schimbul al III – lea ca salariile le vor fi diminuate cu 30% din cauza depăşirii cheltuielilor planificate. În acelaşi timp, muncitorilor din schimbul III li s-a cerut să rămână în fabrică pentru a vota, împreună cu muncitorii ce urmau să intre în schimbul I, în alegerile locale ce se organizau în ziua următoare, duminică, 15 noiembrie 1987. Conducerea uzinii a refuzat dialogul cu muncitorii, care, revoltaţi, au pornit, în număr de arpoximativ 200-300, spre Comitetul Judeţean al PCR. Pe drum, li s-au alăturat aproape 8.000 de manifestanţi.

Represiunea a început la prânz, trupele USLA folosind gaze lacrimogene şi tunuri cu apă. Intervenţia s-a încheiat în maximum patru ore. După revoltă, 62 de muncitori au fost deportaţi . La o săptămână, trei studenţi din anul IV ai Facultăţii de Silvicultură din cadrul Universităţii Braşov au decis să-şi exprime solidaritatea faţă de muncitorii arestaţi.

Iniţiatorul protestului a fost Cătălin Bica, care a confecţionat, în camera de cămin, un afiş de dimensiunea 50/100 cm, pe care scria : “Muncitorii arestaţi nu trebuie să moară !“. Înarmat cu afişul s-a aşezat singur pe o bancă în faţa cantinei Complexului. Lucian Silaghi a ales să i se alăture, după care a venit şi prietenul lor Horia Şerban. Un subofiţer de miliţie s-a apropiat de ei, însoţit de doi soldaţi înarmaţi.

 “Subofiţerul, scoţându-şi pistolul din toc, ne-a somat cu arma şi ne-a spus să nu încercăm să fugim de sub escortă”, povesteşte Lucian Silaghi.

Cei trei studenţi au fost duşi la Inspectoratul de Miliţie Braşov, unde era prezent generalul Nuţă. Ancheta s-a desfăşurat de la 14.30 la 21.00 sub o permanentă stare de intimidare: bastoane scoase la vedere, gemete din birourile alăturate, câini de lup care lătrau. Au fost ţinuţi peste noapte într-o încăpere cu un scaun, abia în dimineaţa de 23 noiembrie, fiind introduşi într-o celulă.

"În jurul orei 11.00 am fost duşi la Rectorat, unde am fost informaţi că am fost exmatriculaţi pe perioadă nedeterminată pentru abatere gravă disciplinară. De asemenea, am fost siliţi să semnăm un angajament că, dacă vom recidiva, vom fi condamnaţi la 6 ani închisoare, la care se adaugă pedeapsa ulterioară", spune Silaghi.

 În jurul orei 17.00, tinerii au fost urcaţi în tren către casele părinteşti. Cătălin Bia a fost preluat de miliţieni la Cluj, iar Lucian Silaghi şi Horia Şerban au ajuns la Oradea, fiind transferaţi la sediul Miliţiei din Parcul Traian. Colonelul Telente i-a supus pe cei doi unei percheziţii corporale generale, cum nici cei de la Braşov nu i-a supus, o procedură absolut inutilă, menită a-i umili. Lucian Silaghi a fost nevoit să lucreze timp de doi ani ca muncitor necalificat la Staţiunea de Cercetare şi Producţie Bihor.

“În timpul anchetei, am fost întrebaţi ce ne-a determinat să avem acea atitudine. Le-am răspuns că eram preocupaţi de soarta muncitorilor anchetaţi. Ne temeam pentru vieţile lor”, mărturiseşte Silaghi, care a adăugat faptul că, după 1989, Gavrilă Filichi, unul dintre participanţii la revoltă, le-a mărturisit că fuseseră bătuţi, maltrataţi şi răspândiţi prin toate colţurile ţării şi consideră că salvarea vieţilor lor se datorează şi faptului că studenţii li s-au alăturat .