Mamele care îşi cresc singure copiii, aştepate să se înscrie la campania "Mă creşte Singură"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poate fi greu de conceput, dar pentru o parte dintre semenii noştri Crăciunul nu are nici pe departe strălucirea pe care ar trebui să o aibă. Dimpotrivă. Există copii în ochii cărora nu s-a văzut demult sau chiar nicicând licărul bucuriei unui cadou şi există părinţi răpuşi de greutăţi care nu-şi permit să le facă nici cel mai mic cadou.

Pentru a veni în sprijinul mamelor care îşi cresc singure copiii preşcolari cu vârste până în 6 ani şi sunt într-o situaţie delicată, Lotus Center împreună cu Fundaţia ProValoare lansează o nouă ediţie a Campaniei „Mă creşte Singură", în cadul căreia mamele pot primi diverse cadouri şi sume de bani care să le ajute să treacă peste greutăţi şi să le ofere celor mici sărbători mai calde şi mai fericite.

Campania demarează luni, 12 noiembrie, când se dă startul perioadei de înscrieri. Astfel, până în 25 noiembrie, inclusiv, mămicile trebuie să se prezinte la Biroul de Informaţii din Lotus Center, unde între orele 8 şi 12 trebuie să îşi lase datele personale.

Pe 30 noiembrie, de la ora 19, la Sala de Evenimente, se va organiza licitaţia pentru strângerea de fonduri, care vor fi direcţionate spre mămicile singure.

Participantele trebuie să îndeplinească unele cerinţe: să aibă domiciliul în Oradea, să aducă cu ele o copie după buletinul sau cartea de identitate, copia certificatului de naştere al copilului cu vârsta maximă de 6 ani împliniţi, adeverinţa înscrierii copilului într-o creşă sau grădiniţă, dar şi un act care să dovedească starea civilă a mămicii (necăsătorită, divorţată sau văduvă).

Oricine poate dona orice sumă pentru această campanie.
Participanţii se pot înscrie la strângerea de fonduri până în data de 30 noiembrie, la numărul de telefon 0259/436.022, adresa de e-mail: marketing@lotus-center.ro şi la Biroul de informaţii al Lotus Center.

Mai multe pentru tine:
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
„Supa penicilină”, preparatul care îți întărește sistemul imunitar. Italienii o adoră!
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”