Mai puțin de 3% dintre bihoreni au primit înapoi taxa de primă înmatriculare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 12.000 de bihoreni au constetat anul trecut taxa de primă înmatriculare plătită statului român, după ce și-au cumpărat un autoturism la mâna a doua. Mai puțin de  trei procente dintre aceștia și-au primit banii înapoi până la această dată.

Finanțele bihorene au încasat în 2010 aproape 29 de milioane de lei din taxa de primă înmatriculare. "În urma proceselor intentate în instanță, au fost restituită suma de 711.000 de lei, unui număr de 353 de persoane. Un procent foarte mic, față de suma încasat", a declarat Vasile Farc, purtătorul de cuvânt al Direcției Generale a Finanțelor Publice Bihor.

Pe de altă parte însă, proprietarii de autoturisme second-hand continuă să conteste taxa de primă înmatriculare, pe care o consider ilegală. "Locuiesc într-o țară europeană și mi-am cumpărat un produs dintr-un alt stat european. Nu mi se pare normal să fiu taxa în plus, pentru acel produs", declară Vasile Giurgiu (39 de ani), un orădean care se luptă cu statul în instanță, pentru a-și recupera taxa de primă înmatriculare. "O mașină nouă costă cel puțin 5.000 de euro. Nu toată lumea își permite un autoturism nou", a mai spus bărbatul.

El este nemulțumit că statul amâna să-I restituie taxa, contestată în instanță. "Trebuia să fie dată o sentință la 12 martie. Însă în urma unei declarații făcute de un avocat de pe lângă Comisia Europeană, care a spus că România are dreptul să ceara taxa auto, toate procesele au fost amânate cu câteva luni bune", a precizat Vasile Giurgiu. El a adăugat că în mod normal, un process dura cel mult trei luni, însă acum sentința a fost amânate cu cel puțin două luni.

Orădeanul în decembrie 2010 un autoturism la mâna a doua, un Renault Scenic. Mașina adusă din Austria, a fost cumpărată din piața de mașini cu aproximativ 2.000 de euro. "Eu am prins încă taxa veche de înmatriculare, care m-a costat în jur de 500 de euro. După data de 30 ianuarie, taxa de primă înmatriculare m-ar fi costat 3.000 de euro", spune orădeanul.
După ce și-a cumpărat autoturismul, nemulțumit că trebuie să plătească taxa de înmatriculare, pe care o consideră ilegală, orădeanul a început să facă demersuri pentru a o contesta. "Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să completezi un formular care trebuie depus la Agenția Națională de Administrare Fiscală. În termen de 45 de zile primești un răspuns, prin care ești informat că trebuie să achiți taxa. În baza hârtiei cu răspunsul de la ANAF faci plângere în instanță. Ce nu înțeleg este de ce trebuie să trecem prin toate astea când oricum statul îți restituie banii înapoi, dacă ataci taxa în instață. Mai mult, statul e obligat să-ți restituie taxa cu dobândă cu tot", a subliniat orădeanul.
"Plus că procesele se câștigă fără ca măcar să te prezinți în instanță. Se judecă în lipsă și din informațiile pe care le dețin majoritatea celor care au constestat taxa au și câștigat", a conchis Vasile Giurgiu.

Mai multe pentru tine:
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Revoltă de zile mari după finala Vocea României 2025, câștigată de Alessia Pop. Publicul și-a exprimat nemulțumirea față de desfășurarea emisiunii și postul PRO TV
Cât de des ar trebui să faci sex, de fapt. Ce „omoară” intimitatea în dormitor
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Archie și Lilibet, alături de părinții lor într-o imagine inedită de familie! Prințul Harry și Meghan Markle dau o veste mare
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile