Mai multe familii îndoliate vor protesta la Oradea, împotriva sistemul sanitar care ucide

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toți bihorenii care au pierdut pe cineva drag, ca urmare a unei culpe medicale, sunt așteptați la protest marți, 12 octombrie. Marșul famiilor îndoliate este organizat de către Delia Scorțe, mama Patriciei Aktaa, fetița care a murit la începutul verii, după ce a mâncat o prăjitură cu Salmonella.

Nemulțumită de modul în care autoritățile înaintează cu cercetările în privința morții fiicei sale, Delia Scorțe pregătește un protest de amploare, la care vor participa bihoreni care în ultimii ani și-au pierdut soțiile sau copiii, ca urmare, consideră ei, a modului defectuos în care cadrele medicale au ales să-și facă meseria. „Am obținut deja aprobarea de la Primăria Oradea, pentru un protest de două ore. Vom porni de la sediul Direcției de Sănătate Publică Bihor și ne vom opri în Parcul Traian, între Tribunal și Prefectură", a declarat Delia Scorțe pentru Adevărul de Seară, ediția de Oradea.

Culpă medicală

Potrivit acesteia, la protest va lua parte și familia Takacs, care l-a pierdut în februarie pe Norbert, în urma unei operații la tibie. Familia Constanței Serac (foto), orădeanca în vârstă de 45 de ani, mamă a patru copii, va participa de asemenea. Constanța Serac a suferit un șoc anafilactic în vara anului trecut, după ce, răcită fiind, i s-a prescris un antibiotic foarte puternic, fără să se verifice dacă aceasta era alergică sau nu. Lista familiilor îndoliate care cred că medicii ar fi putut face mai mult pentru cei pierduți este deschisă, organizatorii protestului așteptând să fie contactați la numărul 0756.96.57.24 sau prin intermediul Adevărul de Seară Oradea (0259.242.333).

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie