Lucrările de amenajare a străzii Matei Corvin vor fi finalizate abia în luna septembrie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii străzii Matei Corvin din Oradea vor avea de suportat pentru un timp zgomotul și deranjul provocat de lucrările de reabilitare.

În prezent, între B-dul Ștefan cel Mare și strada Vămii se lucrează la turnarea covorului asfaltic asigurarea scurgerii apelor, accesul în curţi, refacerea trotuarelor şi amenajarea sensului giratoriu pe Matei Corvin colţ cu strada Suişului.

Girație cu stâlp de iluminat

Până acum pe acest tronson au fost turnate două straturi de asfalt, urmând ca după ridicarea la cotă a căminelor şi gurilor de scurgere să fie turnat stratul de uzură. Giraţia este finalizată, urmând a se completa în interior cu pământ vegetal să fie create condiţiile de irigare ale zonei. În interiorul giraţiei a fost montat şi stâlpul de iluminat stradal.

Totodată, trotuarele şi accesele la curţi sau fost betonate, urmând a se finaliza prin turnarea unui strat de asfalt. Valoarea totală a lucrărilor, care au termen de finalizare jumătatea lunii septembrie, se ridică la suma de 5.341.811 lei.

Mai multe pentru tine:
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud