Locomotivă veche de o sută de ani, amplasată în Centrul Civic, pentru turiști

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ştefan Lehovici, Traian Varga şi Gheorghe Fâşie au muncit cu mai mulţi colegi la recondiţionare

Consiliul Local Oradea a votat ieri amplasarea unei locomotive vechi, de peste 100 de ani, în centrul oraşului. Angajaţii Societăţii de Transport Local Oradea au lucrat patru luni la renovarea utilajului pe şine, care a fost pus în circulaţie în anul 1906.

Conducerea OTL a propus municipalităţii amplasarea locomotivei în Centrul Civic ca punct de atracţie pentru turişti, dar şi pentru orădeni. „Un grup de nouă angajaţi au început lucrările la restaurarea locomotivei în luna martie şi le-au finalizat în iunie”, a spus Ioan Mureşan, şeful echipei de muncitori.

Locomotiva a fost construită la Katharinahutte în Germania şi a ajuns la Oradea un an mai târziu, în 1906. Până în 1994 a transportat marfă în zona industrială a oraşului, fiind scoasă din uz şi depozitată într-un spaţiu al OTL. „Pentru mine a fost o plăcere să lucrez împreună cu echipa la restaurarea vechiului utilaj”, a mai spus Mureşan.

Ideea de a fi mutată din depoul OTL, acolo unde aduna praf şi ani, chiar în buricul târgului, a fost acceptată de majoritatea orădenilor, care consideră că monumentele istorice sunt, şi aşa, pe cale de dispariţie. „O astfel de piesă valorează peste hotare milioane de euro şi nu se găseşte oriunde. Trebuie să punem preţ pe istorie şi să o valorificăm”, a mărturisit Vasile Marin, un pensionar din Oradea.

În doar câteva luni, angajaţii OTL au reuşit să recondiţioneze şasiul şi caroseria, însă din cauză că nu au reuşit să cumpere anumite piese, partea de motor nu a putut fi renovată. „Cei care au muncit la recondiţionarea locomotivei au făcut-o din plăcere şi în timpul lor liber, investind bani în repararea ei”, a explicat Csuzi Istvan, şeful OTL. Dacă pentru orădeni mutarea vechiului utilaj este un prilej de bucurie, cei care au „scos-o la lumină” cred că nu va fi la fel de apreciată de privitori.

Locomotivă, redescoperită după 100 de ani
Angajaţii OTL au încercat să refacă întocmai toate detaliile locomotivei, reuşind chiar să păstreze claxonul original. Mai bine de 15 ani, vechiul utilaj a stat în ploaie şi în vânt, până când în 2009 a fost mutat în depou. OTL pregăteşte trenul pentru ca locomotiva să ajungă în cât mai scurt timp la loc de cinste.

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Horoscop joi, 22 ianuarie. Taurii riscă să aibă conflicte în cuplu, iar Leii o gafează pe parte financiară