Licitaţia record a unuia dintre cele mai scumpe tablouri românești, în atenția polițiștilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia şi Direcţia de Cultură Bihor au început verificări la Casa de licitatii Căluşarii din Oradea, deţinută de Alex Mitruţ. Un tablou vândut cu 110.000 de euro a ridicat semne de întrebare cu privire la cea mai bine cotată casă de licitaţii din Oradea, înfiinţată în 2009.

Casa de licitaţii online a atras atenţia oamenilor legii după ce a intrat în top zece al celor mai bine vândute tablouri din România, cu pictura „Trei muzicieni” a lui M. H. Maxy, pe care a reuşit să o vândă cu peste 110.000 de euro.

„Poliţia face verificări, împreună cu reprezentanţii Direcţiei de Cultură, în legătură cu funcţionarea casei de licitaţii, modul de organizare şi dacă au fost respectate procedurile de licitaţie”, a declarat inspector principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor. „Facem verificări, însă deocamdată nu vă putem furniza mai multe informaţii”, a declarat Adriana Rugea, consilier în cadrul Direcţiei de Cultură şi Culte Bihor.

Un steag, un milion de euro

Potrivit unei surse apropiate anchetei, poliţia verifică dacă există aviz şi acreditare din partea Ministerului Culturii, pentru funcţionarea Casei de licitaţii Căluşarii. Totodată, oamenii legii vor să vadă dacă licitaţia pentru pictura „Trei muzicieni” a fost făcută cu respectarea Legii patrimoniului. Potrivit sursei citate, Ministerul Culturii a fost cel care s-a sesizat în acest caz. Totodată, poliţia verifică şi scoaterea la licitaţie a Steagului Căluşarilor, evaluat la peste un milion de euro, care ar urma să fie licitat online la 24 aprilie. „Din punctul meu de vedere, verificările nu sunt justificate”, a declarat pentru „Adevărul de Seară“ Oradea Alex Mitruţ, care a spus că pentru moment nu vrea să comenteze mai mult.

Pe locul zece în topul celor mai bine vândute picturi

„Căluşarii“ a ajuns în atenţia autorităţilor după vânzarea picturii „Trei muzicieni”, de Max Herman Maxy (1926), provenind dintr-o colecţie privată elveţiană. Pictura a fost adjudecată la 22 decembrie 2010  pentru suma de 118.250 euro, fiind pe locul zece în topul celor mai bine vândute opere de artă româneşti, fiind un record de autor pentru Max Herman Maxy în România.



Tabloul "Trei muzicieni" a fost vândut cu 118.250 euro


Top zece cele mai bine vândute opere de artă românești

1.          Nicolae Grigorescu, „Păstoriţă" - 175.000 de euro (Artmark)

2.          Camil Ressu, „Aişe" - 160.000 de euro (Artmark)

3.          Nicolae Grigorescu, „Car cu boi" - 155.000 de euro (Artmark)

4.          Ştefan Luchian, „Garoafe" - 140.000 de euro (Artmark)

5.          Ştefan Luchian, „Maci" - 132.000 de euro (Artmark)

6.          Marcel Iancu, „Port" - 130.000 de euro (Artmark)

7.          N. Tonitza, „Golgota" - 125.000 de euro (Artmark)

8.          N. Tonitza, „Fata în roz" - 120.000 de euro (Artmark)

9.          Nicolae Grigorescu, „Panseluţe" - 115.000 de euro (Artmark)

10.      M. H. Maxy, „Trei muzicieni" - 110.000 de euro (Calusari)

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Creștere importantă a pensiilor pentru o categorie de români. Cine va primi cu 275 de lei mai mult lunar din 2026
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie