Licitaţia record a unuia dintre cele mai scumpe tablouri românești, în atenția polițiștilor
0Poliţia şi Direcţia de Cultură Bihor au început verificări la Casa de licitatii Căluşarii din Oradea, deţinută de Alex Mitruţ. Un tablou vândut cu 110.000 de euro a ridicat semne de întrebare cu privire la cea mai bine cotată casă de licitaţii din Oradea, înfiinţată în 2009.
Casa de licitaţii online a atras atenţia oamenilor legii după ce a intrat în top zece al celor mai bine vândute tablouri din România, cu pictura „Trei muzicieni” a lui M. H. Maxy, pe care a reuşit să o vândă cu peste 110.000 de euro.
„Poliţia face verificări, împreună cu reprezentanţii Direcţiei de Cultură, în legătură cu funcţionarea casei de licitaţii, modul de organizare şi dacă au fost respectate procedurile de licitaţie”, a declarat inspector principal Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Bihor. „Facem verificări, însă deocamdată nu vă putem furniza mai multe informaţii”, a declarat Adriana Rugea, consilier în cadrul Direcţiei de Cultură şi Culte Bihor.
Un steag, un milion de euro
Potrivit unei surse apropiate anchetei, poliţia verifică dacă există aviz şi acreditare din partea Ministerului Culturii, pentru funcţionarea Casei de licitaţii Căluşarii. Totodată, oamenii legii vor să vadă dacă licitaţia pentru pictura „Trei muzicieni” a fost făcută cu respectarea Legii patrimoniului. Potrivit sursei citate, Ministerul Culturii a fost cel care s-a sesizat în acest caz. Totodată, poliţia verifică şi scoaterea la licitaţie a Steagului Căluşarilor, evaluat la peste un milion de euro, care ar urma să fie licitat online la 24 aprilie. „Din punctul meu de vedere, verificările nu sunt justificate”, a declarat pentru „Adevărul de Seară“ Oradea Alex Mitruţ, care a spus că pentru moment nu vrea să comenteze mai mult.
Pe locul zece în topul celor mai bine vândute picturi
„Căluşarii“ a ajuns în atenţia autorităţilor după vânzarea picturii „Trei muzicieni”, de Max Herman Maxy (1926), provenind dintr-o colecţie privată elveţiană. Pictura a fost adjudecată la 22 decembrie 2010 pentru suma de 118.250 euro, fiind pe locul zece în topul celor mai bine vândute opere de artă româneşti, fiind un record de autor pentru Max Herman Maxy în România.
Tabloul "Trei muzicieni" a fost vândut cu 118.250 euro
Top zece cele mai bine vândute opere de artă românești

1. Nicolae Grigorescu, „Păstoriţă" - 175.000 de euro (Artmark)
2. Camil Ressu, „Aişe" - 160.000 de euro (Artmark)
3. Nicolae Grigorescu, „Car cu boi" - 155.000 de euro (Artmark)
4. Ştefan Luchian, „Garoafe" - 140.000 de euro (Artmark)
5. Ştefan Luchian, „Maci" - 132.000 de euro (Artmark)
6. Marcel Iancu, „Port" - 130.000 de euro (Artmark)
7. N. Tonitza, „Golgota" - 125.000 de euro (Artmark)
8. N. Tonitza, „Fata în roz" - 120.000 de euro (Artmark)
9. Nicolae Grigorescu, „Panseluţe" - 115.000 de euro (Artmark)
10. M. H. Maxy, „Trei muzicieni" - 110.000 de euro (Calusari)