Laura Puşcaş, clovnul care vindecă prin zâmbet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De mai bine de patru ani, Laura, deghizată în clovnul „Mironosiţa”, cucereşte inimile micuţilor de la Spitalul de Copii.

PROFIL
Născută. 28 iunie 1994
Studii. Clasa a IX-a la Liceul de Artă, profil arhitectură
Familie. O soră, Oana

Laura a cochetat cu scena încă de la vârsta de cinci ani ,când a urmat primele cursuri de modeling. După numeroase prezentări şi apariţii TV, s-a hotărât să încerce şi alte experienţe artistice. „Toate cursurile pe care le-am urmat în clasele primare au fost datorită mamei mele, care m-a îndrumat şi m-a sprijinit”, spune Laura.
„După modeling, am urmat cursuri de balet şi de pictură. Ambele experienţe m-au ajutat să mă dezvolt şi să-mi descopăr sensibilitatea”, povesteşte adolescenta.  La vârsta de 12 ani, Laura s-a hotărât să-şi folosească talentul pentru a face un bine celor din jur. Tot la îndemnul mamei, fata s-a înscris la cursurile de clovni organizate de Cartias Eparhial.
„Am văzut anunţul în ziar şi la început nu m-a entuziasmat ideea. După primele ore în compania clovnilor însă am simţit că mă îndrăgostesc de scenă”. Primele lecţii pe care le-a luat au învăţat-o  ce înseamnă machiajul, mişcarea scenică, care e importanţa unui costum şi cum să cucerească audienţa cu baloane şi trucuri. Dincolo de abecedarul actoricesc, fata a mai primit însă o lecţie importantă.

Job cu răbdare
„Instructorii ne-au explicat că vom lucra cu copii. Ne-au îndemnat să fim răbdători, înţelegători şi deschişi în faţa lor”, povesteşte liceeanca. După o lună şi jumătate de „antrenament”, Laura a ajuns în prima vizită la Spitalul de Copii. „Am avut emoţii. Îmi aduc aminte de parcă ar fi fost ieri. La început am fost spectator. Am urmărit cum colegii mei vorbesc cu copiii şi îi uimesc cu trucuri”, îşi aminteşte eleva. „La cea de-a doua vizită am fost personaj principal. De la primul balon dăruit am fost întâmpinată de micuţi cu un zâmbet larg. Primul zâmbet nu îl uiţi niciodată. Îţi încălzeşte sufletul”, explică Laura. De atunci, fata e nelipsită de la vizitele printre copiii suferinzi . „Menirea clovnului-voluntar este ca prin imaginaţie şi glume să-i  facă pe copii să uite de injecţii, de operaţie sau de recuperare”, explică voluntara.

Pentru copii săraci
Pe lângă vizitele din spital, de un an, Laura s-a înscris şi în proiectul de spectacole pentru micuţii din mediul rural. „Personajul meu este Mironosiţa. Sunt un clovn care vrea multă atenţie şi pentru a o obţine, plânge şi ţipă tot timpul”, îşi explică Laura personajul. „Sentimentul scenei este sublim. Ştiu că aduc o bucurie prichindeilor care nu au acces la spectacole”. De când este clovn şi voluntar, Laura spune că viaţa i s-a schimbat radical. „Mi-am dat seama că un zâmbet e mai valoros decât toţi banii”, a declarat adolescenta.

Întrebări şi răspunsuri

Ai un caz care te-a marcat în vizitele tale?
Am întâlnit la un moment dat un copil abandonat şi foarte bolnav. A fost de atât de fericit că cineva se joacă cu el, încât a uitat de lacrimi în cinci minute.

Ce schimbări a adus experienţa clovnilor?
Am devenit mai comunicativă şi am descoperit liberatea. Deghizat în clovn, îţi poţi manifesta bucuria fără să te temi de reacţiile altora.

Te tentează o carieră în actorie pe viitor?
Da, mă tentează scena şi sentimentele unice pe care ţi le dă jocul actoricesc. În plus, eu îmi doresc foarte mult să călătoresc, să vad ţara, lumea. În acelaşi timp, cred că aş avea şanse şi ca arhitect.

Ce-i place
Laura spune că îi plac muzica şi dansul. E îndrăgostită de teatru şi de lectură. Îi plac oamenii deschişi, sociabili şi sinceri. Îi place să ştie că poate să fie mereu de folos. Îi plac drumeţiile şi le face în compania echipei de cercetaşi.

Ce nu-i place
Laurei nu-i plac persoanele care se complac în minciună sau oamenii care nu ştiu ce vor de la viaţă. Fata spune că nu suportă ironia în exces.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesele aventuriere care au distrus Franța. Greșeala fatală comisă de trei femei de mare rang
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Horoscop financiar februarie 2026. Cele 3 zodii care câștigă bani și cine sunt nativii care riscă o gaură serioasă în buget