Laszlo Tokes, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania: "Imigranţii reprezintă un pericol la adresa identităţii noastre"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Problema imigranţilor a fost abordată, la Oradea, de eurodeputatul Laszlo Tokes, preşedintele Consiliului Naţional Maghiar din Transilvania. În opinia acestuia, imigranţii reprezintă un pericol la adresa identităţii europene şi a creştinismului, susţinând că în această chestiune este nevoie de soluţii politice de perspectivă.

”Această problemă se pune foarte accentuat şi în Parlamentul European, în întreaga Uniune Europeană. Unii uită de identitatea noastră europeană, fie ortodoxă sau romano-catolică, dar nouă nu ne este indiferent în ce direcţie se dezvoltă situaţia din Europa. Nu ne este indiferent dacă putem păstra valorile noastre creştine. Imigranţii reprezintă totodată un pericol la adresa identităţii noastre europene, a moştenirii noastre, a rădăcinilor noastre europene. Nu putem fi indiferenţi la imigraţia aceasta vastă care se petrece. De la sine este înţeles că trebuie să existe solidaritate cu aceşti imigranţi, mai ales cu cei persecutaţi sau refugiaţi de război, dar după cum s-a mai spus de mai multe ori, în ţările lor de baştină trebuie să se găsească soluţii la problemele lor, şi numai temporar sau în al doilea rând, să acceptăm această situaţie care a creat o situaţie haotică în Europa”, a declarat eurodeputatul Laszo Tokes.

Săptămâna trecută a luat cuvântul în Comisia pentru Afaceri Externe a Parlamentului European, unde a susţinut poziţia guvernului de la Budapesta.

“Sunt adept al acestei politici privind cazul imigranţilor şi cred că este necesar să ne unim, ţările care fac parte din grupul de la Vişegrad, chiar şi ţările Balcanilor de vest, pentru soluţionarea în perspectivă a acestui val al imigranţilor. Un expert al lor a numit ieri chiar o invazie asupra Europe”’, a punctat Tokes.

În ce priveşte poziţia Ungariei pe care a susţinut-o, el a precizat că aceasta presupune tratarea pur şi simplu a refugiaţilor conform legislaţiei europene, respectarea reglementărilor pentru spaţiul Schengen şi respectarea  Convenţiei de la Dublin.

“Avem acum o situaţie extraordinară care depăşeşte cadrul legal existent.  Este foarte trist că milioane de români părăsesc ţara deoarece nu-şi pot dobândi pâinea acasă şi este păcat că şi sute de mii de maghiari din Ungaria părăsesc ţara. După părerea mea, problemele trebuie rezolvate acolo unde există, n-ar trebui să ne exportăm problemele în alte ţări. Şi mai ales când vedem această invazie a imigranţilor, şi mai mult trebuie să ne ţinem de locul nostru natal, de ţara unde suntem băştinaşi şi să nu devenim venetici în diferitele ţări ale Europei dezvoltate. De aceea, trebuie să ne străduim să găsim soluţii politice la problemele noastre ”, a mai spus Tokes

Mai multe pentru tine:
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Presupusul iubit al Rodicăi Stănoiu dezvăluie, în sfârșit, adevărul despre relația lor. Marius Calotă spune cine moștenește averea de milioane de euro VIDEO
Horoscop 19-25 decembrie. Taurii sunt puși în fața unei decizii, risc de pierderi pentru Săgetători
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
În timp ce Katy Perry e îndrăgostită lulea de Justin Trudeau, Orlando Bloom nu mai acceptă să aibă orice iubită
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Ce spune despre România un vlogger american ce a fost arestat în Rusia: Nu există nimic similar!
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile