La Oradea se construiește un centru nou de oncologie, radioterapie și chimioterapie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orădeni vor avea parte de un nou Centru de oncologie, radioterapie și chimioterapie. Lucrările au început astăzi și vor transforma actualul Spital Municipal "Gavriil Curteanu" în șantier. Contractul dintre Primăria Oradea și Ministerul Sănătății a fost semnat luni, 25 iulie, iar finanțarea pe care o vom primi este de aproape 20 de milioane de lei, fără TVA.

Primul obiectiv al proiectului este costruirea unui nou imobil în curtea Spitalului Municipal. Noul spațiu va fi unit de corpul spitalului și va fi destinat exclusiv pentru spitalizarea de o zi a celor care fac chimioterapie. Lucrările presupun și modernizarea corpului de clădire unde se află bucătăria.
În cadrul aceluiași proiect se vor cumpăra un accelerator liniar de particule, necesar terapiilor cu energii înalte, dar și un sistem complet de tratament pentru brahiterapie.
 „

Lucrările care au început la Spitalul Municipal vor permite efectuarea unor tratamente de vârf pentru pacienţii oncologici. Cel mai importante ste că noile sisteme vor ajuta considerabil la scuratea duratei de expunere la radiații a bolnavilor. În plus noile spații ne ajută să tratăm un număr mult mai mare de pacienți în același timp", explică managerul spitalului, Ovidiu Laurean Pop.

Mai multe pentru tine:
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Rețeta grecească de post care face furori. Cartofi și dovlecei mai gustoși ca orice friptură!
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horia Brenciu și familia sa, momente de tensiune în Malaezia. Zborul spre casă s-a anulat: „Se speculau incidente legate de Israel, de Iran și chiar de Statele Unite”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Dani Oțil a găsit un teanc de bani în parcare: „Să-mi iau ceva frumos de 1–8 martie?” Ce credeți că a făcut
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cinci zodii cunosc succesul în martie. Dau lovitura pe mai multe planuri