Izvorul vindecător de boli grave, unic în Europa. Puterile miraculoase ale apei de la Mănăstirea Izbuc

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Puterile miraculoase ale apei de la manastirea Izbuc

Prima mănăstirea ortodoxă din Ardeal, cunoscută, în primul rând, pentru izvorul unic în Europa, este luată cu asalt de pelerini din toată ţara. Aceştia vin să ia apă de la izvorul cu puteri miraculoase, să se închine la  un fragment din lemnul Sfintei Cruci, la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, la icoana Mântuitorului pictată de părintele Arsenie Boca, precum şi la moaştele Sfântului Nectarie şi a mai multor sfinţi.

Mănăstirea Izbuc din judeţul Bihor este situată la poalele munţilor Codru Moma, la aproximativ 100 de kilometri de Oradea, pe Drumul Naţional 76, spre Deva, într-un cadru feeric, de munte, încărcat de pioşenie. Aici îşi duc viaţa 20 de călugări şi călugăriţe.

Numele de Izbuc vine de la un izvor care se află lângă mănăstire şi care izbucneşte la anumite intervale - izbuc intermitent. Actuala mănăstire a fost construită între anii 1928-1930, si este o mănăstire de călugări.

Fenomenul carstic este consiterat factor de minuni, pe seama lui punându-se vindecări miraculoase. Este cunosct în ţară şi peste hotare, fiind unic în Europa.

"Veneau aici bolnavi din toate judeţele din jurul Bihorului, din Cluj, Satu-Mare, Arad, Hunedoara şi mulţi dintre ei s-au întors după aceea spunând că s-au facut bine şi s-au tămăduit. Am văzut oameni schilozi aduşi cu targa sau căruţa, copii purtaţi de părinţi în spate ori alţii abia umblând sprijiniţi în baston. Oamenii veneau 15 km pe jos, de la gara din Vaşcău. Doamne, multe minuni s-or făcut la acest izvor. Şi n-a secat decât o singură dată, atunci s-a oprit de tot. Era pe vremea ungurilor, cand eram sub ocupaţie austro-ungară. Atunci n-a mai curs şapte ani. S-au aciuat pe lângă el nişte călugări catolici şi-au pus taxa la intrare", spune Ilie Novac, din satul Călugări.

Legenda spune că un copil orb ce se afla într-o zi prin preajma izvorului a auzit susur de apă, iar după ce s-a spălat pe faţă a început să vadă. Datorită acestui izvor, călugării s-au strâns şi au vieţuit în acest loc. Documentele mărturisesc că încă din secolul 11-12 au existat călugări care au vieţuit în acest loc.

Totodată, icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, o copie a icoanei de la muntele Athos, atrage mii de pelerini. Icoana făcătoare şi-a găsit locul la Izbuc de când mănăstirea s-a reactivat în anul 1928.

“Ea este aducătoare de multă pace şi foarte mulţi credincioşi se roagă înaintea ei. Cei care nu au copii, Maica Domnului le dăruieşte copii”, ne-a mărturisit Arhimadrit Mihail Tărău-stareţul mănăstirii Izbuc

Hramul Mănăstirii este Sfânta Marie Mare - în ziua de 15 august când atrage un mare număr de vizitatori atât localnici cât şi turişti. Încă din cele mai vechi timpuri, credincioşii de toate religiile fac pe 15 august pelerinaj la Mănăstirea Izbuc, atraşi de miracolul Izvorului Tămăduirii, ale cărui ape nu curg continuu, ci izbucnesc periodic din pământ astfel că după o perioadă de 15 - 20 minute în care este sec, cu un gâlgâit puternic începe să iasă apa care umple un mic bazin de piatră, din care se scurge făcând o cascadă de câţiva zeci de centimetrii înălţime. După circa 2 minute apa încetează să curgă, pentru a reveni apoi după alte 15 - 20 minute. Este vorba de un mecanism tipic de golire prin sifonare a unui bazin carstic, al cărui ritm este impus de cantitatea de precipitaţii.

Izbucul de la Călugări avea în trecut faima de a prezenta un ritm dublu, o erupţie de 2 minute urmată de o pauză de 15 - 20 minute, o nouă erupţie de 2 minute urmată de o a doua pauză de astă dată de 2 ore, care s-a pierdut acum, prin deschiderea unei fisuri carstice care scurtcircuitează sifonul intermediar. Dar chiar şi aşa el constituie un interesant şi rar fenomen carstic, fapt pentru care a fost daclarat monument al naturii pus sub ocrotire.

Oamenii n-au găsit nici până azi o explicaţie ştiinţifică a fenomenului de la Izbuc. Bătrânii călugări spun că apa izvorului a vindecat mulţi bolnavi declaraţi de medici incurabili. Mănăstirea Izbuc cuprinde 2 biserici, 2 case, un grajd, iar în apropiere e află o cabană a ocolului silvic din Hălmagiu. Pelerini care doresc să se cazeze la mănăstire o pot face gratuir cu o singură condiţie, să participe la sfintele slujbe alături de călugări.

Mai multe pentru tine:
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie