Inima unui tânăr din Bihor bate în pieptul unui adolescent din Vaslui. Familia a spus DA prelevării de organe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce o viaţă s-a stins, altele au fost  salvate. La doar 22 de ani, un tânăr din Bihor a suferit un teribil accident de maşină, după câteva zile fiind declarat în moarte cerebrală. O echipă formată din peste 12 medici a venit la Oradea unde, într-o luptă contra cronometru, a prelevat cordul, ficatul, corneea şi rinichii.

“Prelevarea a fost realizată de către o echipă complexă de peste 12 medici, care au venit cu avion SMURD. S-au intrat în sălile de operaţie noi, de la Spitalul Judeţean Oradea. S-a prelevat cordul, rinichii, corneea şi ficatul. Rinichii au ajuns la Cluj, cordul la Târgu Mureş, iar ficatul şi corneea la Bucureşti. În drumul spre Bucureşti, echipa medicală a făcut o escală la  Târgu Mureş pentru a se lăsa cordul, după care echipa şi-au continuat zborul spre Bucureşti ” a declarat dr. Carmen Pantiş, coordonatoarea Programului de Transplant din Bihor.

La Oradea a fost prezentă şi o echipă de medici din Viena pentru prelevarea de plămâni. Din păcate, din cauza politraumei suferite de pacient, plămânii nu au îndeplinit criteriile necesare pentru a putea fi transplantaţi.

O echipă de la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant (IUBCvT) Târgu Mureş, condusă de dr. Horaţiu Suciu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară, a realizat, duminică, al cincilea transplant cardiac din acest an, salvând viaţa unui tânăr în vârstă de 18 ani din Vaslui, care suferea de o boală gravă de inimă.

În urma unei intervenţii care a durat în jur de 5 ore, tânărul Alexandru Adrian Pop – care a mai fost programat de încă trei ori pentru a primi o inimă nouă, însă a întâmpinat probleme de compatibilitate – a primit un nou cord, provenit de la un alt tânăr, de 22 de ani, din Oradea, care a suferit un accident rutier.

„Am efectuat spre dimineaţă o intervenţie de transplant cardiac la un pacient de 18 ani din judeţul Vaslui, un tânăr aflat în stare avansată de insuficienţă cardiacă, practic un tânăr aflat la capătul resurselor biologice. Intervenţia a venit într-adevăr salvatoare de viaţă la propriu, pentru că la începutul intervenţiei chirurgicale, în timpul manevrelor de iniţiere a intervenţiei, inima era epuizată complet. Din fericire, a fost disponibil un cord foarte bun, prelevat de o echipă de medici din institutul nostru, de la Oradea (…). Cordul a venit în jur de ora 4,00 în clinică în stare foarte bună, intervenţia s-a încheiat şi suntem mulţumiţi de rezultate. Acest pacient de 18 ani a mai fost chemat de aproximativ 3 ori pentru efectuarea unui transplant, de fiecare dată datorită unor diferenţe, atât antropometrice, cât şi biologice, nu a putut beneficia de transplant şi suntem foarte bucuroşi că de data aceasta am putut să îl transplantăm şi în acest fel viaţa i-a fost salvată”, a declarat dr. Horaţiu Suciu.

Doctorul a ţinut să mulţumească părinţilor tânărului din Oradea pentru gestul de nobleţe de care au dat dovadă, în ciuda pierderii suferite, pentru că au dat o şansă la viaţă altui tânăr.

„Doresc să mulţumesc şi să subliniez gestul de nobleţe al părinţilor donatorului, donatorul a fost un tânăr de 22 de ani, din Oradea, victima unui accident rutier. Părinţii au înţeles că prin acest nobil au salvat viaţa unui tânăr de 18 ani. E drept că nimic nu poate să le aline suferinţa, dar poate că este un lucru bun că poate o parte din acest tânăr, inclusiv inima, continuă să bată în pieptul unui tânăr de 18 ani”, a arătat dr. Suciu.

Mama tânărului care a primit cordul a spus că acesta suferea de insuficienţă cardiacă de la vârsta de 3 ani, că a umblat extrem de des prin spitale, uneori şi la fiecare trei luni, iar prin acest transplant speră ca viaţa lui să se îmbunătăţească, să devină un om cu o viaţă normală.

Va mai recomandam:

Vieţi salvate de o femeie din Bihor, declarată în moarte cerebrală. Familia a spus DA prelevării de organe

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie