Încep lucrările de reamenajare a Pieţei Bucureşti, care va avea două giraţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Municipalitatea a predat miercuri amplasamentul pentru lucrările de modernizare a Pieţei  Bucureşti - Acces la Gara CFR Oradea. Execuţia lucrărilor va demara luni, valoarea totală a contractului fiind de peste 1.700.000 de lei, fără TVA.

Conform contractului încheiat între Primăria Oradea şi firma Drumuri Orăşeneşti, aceasta din urmă va începe execuţia lucrărilor de luni, 9 mai.  Lucrările  se vor întinde pe o perioadă de trei luni şi vor fi executate în Piaţa Bucureşti, respectiv pe tronsonul cuprins între strada Berzei şi strada Săvineştilor. În această zonă urmează să fie executate două giraţii.

Parcare

Pe platoul din faţa Gării CFR se vor amenaja locuri de parcare, se va reface spaţiul verde din faţa gării, se va reface suprafaţa carosabilă (mixtura asfaltică) de pe întregul tronson şi se vor executa corecţiile necesare la carosabil pentru colectarea în condiţii optime a apelor pluviale. În final, se vor efectua marcajele de delimitare şi trecerile de pietoni. Valoarea contractului (proiectare şi execuţie) este de peste 1.720.000 lei (fără TVA).

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Tragedia care i-a marcat viața lui Horia Moculescu. A avut un fiu care a murit la 31 de ani. Mariana Moculescu, confesiuni dureroase: „Nu mai răspundea la telefon”
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Black Friday la Flanco: Top oferte la soundbar-uri, sisteme audio și boxe portabile
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Ce i-a provocat unei jurnaliste cancer intestinal la 44 de ani? Nu fuma, nu bea și avea o greutate normală
Imagini impresionante cu Kate Middleton în lacrimi! Sobră, Prințesa de Wales a onorat o tradiție specială
A murit Horia Moculescu! Mesajul cutremurător transmis de fiica celebrului compozitor: „Mă sufocă și mă strânge lumea, tată! Nu pot să respir. Nu știu să trăiesc.”