Încasări la bugetul local în urma inspecţiilor fiscale efectuate de municipalitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oradea

Inspectorii fiscali din cadrul Primăriei Oradea au verificat  92 de contribuabili, iar pentru alți 20 verificările sunt în curs. Este vorba de cei care nu au depus la primărie documentele contabile solicitate.

Cu această ocazie, inspectorii au stabilit că agenții economici datorează, suplimentar, la bugetul local 709.898 lei. Din această valoare, peste 180.000 lei  reprezintă datoria unei societăți aflată în insolvență. "Debitele încasate sunt de 306.629 lei", a precizat Mirela Macra, purtătorul de cuvânt al Primăriei Oradea. Controalele de inspecţia fiscală au avut în vedere investiţiile noi realizate, modernizările efectuate la clădirile existente, extinderi care nu au fost declarate sau au fost declarate eronat, adică sub valoarea reală declarată la compartimentele de specialitate din cadrul Instituţiei Arhitectului Şef.

 Tot în această perioadă a avut loc acţiunea de verificare a taxei de afişaj în scop de reclamă şi publicitate la agenții economici. Acțiunea a vizat 30 de societăti. "Nici una nu avea declarată taxa de afişaj în scop de reclamă şi publicitate. În urma controlului toate societăţile au finalizat documentaţia privind declararea taxei de afişaj. Debitele stabilite suplimentar la taxa de afişaj sunt de aproape 6.000 de lei, din care 1.500 lei reprezintă amenzile aplicate", a precizat Mirela Macra.

Mai multe pentru tine:
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Rețeta delicioasă de colțunași pregătită de gospodinele din Delta Dunării. Nu ai nevoie decât de câteva ingrediente simple
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Secretul întunecat din spatele imaginilor virale. Cine este, de fapt, influencerița considerată acum cea mai frumoasă femeie din lume
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Descoperirea șocantă făcută de cercetători despre ADN-ul lui Hitler. Ce au găsit în corpul dictatorului
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG