În loc să iasă din învățământ, educatoarea violentă se transferă la Grădinița nr 25

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Educatoarea violentă, Daniela Barta, se transferă la altă grădiniţă, din această toamnă, spre disperarea părinţilor. Cadrul didactic, acuzat de 24 de părinţi pentru că le-a agresat, fizic sau verbal, copiii, va lucra de anul viitor şcolar la Grădiniţa nr. 25.

Dana Lukacs, directoarea de la Grădiniţa Numărul 56, se declară fericită că a scăpat de „oaia neagră” a instituţiei, dar părinţii copiilor de la Grădiniţa 25 sunt îngrijoraţi că micuţii lor vor fi lăsaţi în responsabilitatea unei persoane cu grave probleme de comportament. „Până astăzi am strâns peste 25 de semnături din partea părinţilor. Lista o vom depune la Inspectoratul Şcolar”, a spus Olimpia Popoviciu, mama unei fetiţe de la Grădiniţa Nr. 25.

„Nu vom accepta ca dezvoltarea psihică şi intelectuală a copiilor noştri să fie pusă în pericol”, a subliniat aceasta, precizând că mai mulţi părinţi sunt pregătiţi să îşi mute copiii la alte grădiniţe.
Dana Luckacs a povestit că, de la declanşarea scandalului, Daniela Barta nu a mai ţinut ore. „Până la 1 iunie a fost în concediu medical, iar acum e în concediu fără plată. Cred că, deşi s-a transferat, ea nu va mai lucra în sistemul de învăţământ. Cred că îşi caută un alt loc de muncă”, a spus Lukacs. Dorel Luca, şeful ISJ Bihor, spune că Daniela Barta şi Mariana Konkoly (educatoarea care pleacă de la grădiniţa 25 la 56) au făcut schimb de posturi prin liber consimţământ . „Părinţii nu pot schimba situaţia, chiar dacă depun lista cu semnături”, a spus Dorel Luca.

Ramona Bacter, jurist la ISJ Bihor, a explicat că, deşi e violentă, educatoarea nu poate fi exclusă din sistemul de învăţământ, fiindcă o comisie formată din şase specialişti de la Spitalul de Neuropsihiatrie a declarat-o aptă de muncă.  „Rolul comisiei este de a da un diagnostic şi un tratament. Faptul că este violentă nu înseamnă că are o boală psihică”, a spus Gheorghe Oros, managerul spitalului şi şeful comisiei care a declarat-o aptă pe educatoare. Până la această oră, Daniela Barta nu a putut fi contactată.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Adio, nuntă regală! Prințul s-a despărțit de iubita pe care tocmai i-o prezentase Prințului Albert de Monaco
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Cadouri de Crăciun pentru bărbați care aduc zâmbete: cele mai haioase pijamale și pulovere, sub 100 de lei, care fac sărbătorile memorabile
Crăciun 2025: Cele mai bune jucării educative pentru copii – Cadouri care dezvoltă imaginația, inteligența și curiozitatea lor. Investește în viitor
Cine sunt, de fapt, Dragoș și Gheorghe Vîlcu, despre care se spune că finanțează din umbră Recorder și Hotnews
Trei zodii își schimbă radical viața începând cu 1 ianuarie 2026. Vor avea parte de iubire și noroc din abundență
Povestea fabuloasă a fabricii de pantofi construită de un om care abia știa să scrie. Le-a încălțat pe Sophia Loren și Elena Ceaușescu, iar mai târziu pe vedetele autohtone
Ce nu știai despre Raluca Moroșanu, judecătoarea care a înfruntat-o pe șefa Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsenie