În anul 2012, Primăria Oradea estimează o creştere record a bugetului oraşului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Primăria Oradea

Anul acesta veniturile oraşului vor creşte cu 54%, ca urmare a atragerii unor surse nerambursabile prin intermediul unor proiecte europene. În 2012, bugetul primăriei se va dubla, ajungând de la puţin peste 500 de milioane de lei, la peste un milion în 2012. 

Motivul pentru care administraţia locală prevede un buget mult mai mare în acest an sunt sursele nerambursabile, de unde vor fi alocaţi bani pentru investiţii. Toţi cei interesaţi de cheltuielile şi veniturile prevăzute în bugetul local pot să-l vadă atât pe site-ul primăriei, dar şi la parterul instituţiei, unde este afişat.

Orădenii ar trebui să consulte propunerile administraţiei locale, deoarece se anunţă o dezbatere publică privind bugetul, care va fi ţinută cel mai probabil la începutul lunii februarie.

„Cei interesaţi se pot adresa în scris cu propuneri privitoare la acest material până în data de 3 februarie 2012, la Centrul de Informaţii cu Publicul din cadrul Primăriei Municipiului Oradea sau în format electronic la adresa de email: primarie@oradea.ro  sau prin fax la nr. 0259/437.544.", se spune într-o informare a Biroului de Presă Oradea. 

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie